Marți, 21 februarie 2017, va avea loc un seminar de instruire privind bursele Erasmus+, organizat în contextul parteneriatului cu universitățile din Marea Britanie. În cadrul întrunirii va fi oferită o informație mai amplă despre cum poate fi obținută o bursă și despre procesul de studii în Marea Britanie.

Evenimentul se va desfășura începând cu ora 15:30, în sala 204 din Blocul didactic central al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.

Invitat de onoare în cadrul seminarului va fi profesorul June Keeling, reprezentant al Universității din Chester, Marea Britanie, cu care Universitatea noastră implementează un acord interinstituțional Erasmus+.

Conform acestui acord, la moment mai mulți studenți, rezidenți, personal academic și administrativ realizează stagii la Universitatea din Chester.

În cadrul unui nou apel, care va fi lansat în primăvara acestui an, vor fi acordate alte câteva burse.