Serviciului Hidrometeorologic de Stat a anunțat Cod Portocaliu de ninsori și vânturi pentru 6 ianuarie, astfel că în dimineața acestei zile centrul și sudul Moldovei au fost acoperite de zăpadă. Deși dimineață situația părea să fie sub control, pe parcursul zilei situația s-a agravat așa încât a fost închisă circulația pe mai multe trasee, a fost sistată activitatea câtorva puncte de trecere a frontierei, iar salvatorii lucrează și la momentul actual la deblocarea drumurilor.

În primele ore ale dimineții Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor a informat că se circulă în condiții de iarnă pe drumurile din centrul, dar și sudul Republicii Moldova și că pe parcursul nopții, au intervenit 12 autospeciale cu 29 de muncitori la curățarea drumurilor. Totodată a fost folosit 86 de tone de material antiderapant.

Aceiași situație a fost înregistrată și în Chișinău, unde transportul public circula fără dificultate. Potrivit Primăriei, drumarii din capitală și-au început intervenția la ora 5.45 cu 21 de autospeciale, care împrăștie material antiderapant. Totuși, drumarii au făcut apel către conducătorii auto pentru a ocoli străzile în pantă ale capitalei unde situația nu era perfectă. Detalii aici.

4

 

Deși Primăria a susținut că situația este sub control, la orele amiezii un autobuz de pe ruta 122 din capitală a derapat de pe traseul pe strada Negruzzi și a tamponat trei mașini parcate pe marginea drumului. Detalii aici.

 

facebook.com/skysav

facebook.com/skysav

Mai multe puncte ale frontierei au fost închise

15873095_1070053629788742_689416342898509829_n

Poliția de Frontieră a anunțat că drumurile sunt înzăpezite pe traseele spre Odesa, „Belgorod-Dnestrovsc” și a recomandat participanților la traficul transfrontalier, să evite traversarea frontierei de stat prin punctele de trecere amplasate la frontiera cu Ucraina, „Palanca – Udobnoe”, „Tudora – Starokazacie”, inclusiv „Mirnoe – Tabaki” și „Ceadîr Lunga-1”.

Pe parcursul zilei însă a parvenit aceiași informație și de la granița României, astfel încât activitatea punctul de trecere „Giurgiulești – Galați”  a fost sistat. De asemenea nu s-a autorizat  trecerea frontierei de stat în punctele „Cișmichioi”, „Giurgiulești-Galați Fero”, „Giurgiulești-Reni”, „Ceadîr-Lunga-Novîe-Troianî” și „Vulcănești”. Detalii aici.

Totodată, din cauza vremii activitatea Portului Internațional de Mărfuri și Pasageri Giurgiulești a fost sistată, iar accesul trenurilor marfare spre Giurgiulești a fost restricționat.

Un autocar cu moldoveni blocat în România

Un autocar cu cetăţeni ai Republicii Moldova, care se deplasa pe ruta Chişinău–Braşov,  a fost blocat în zăpadă din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti a luat legătura cu autorităţile competente române şi a fost informată că cetăţenii noştri sunt asiguraţi cu cazare în pensiunea Cristina din Râmnicu Sărat. Detalii aici.

Autocare și automobile blocate în sudul țării

15873082_1524116030950515_4622494805620341658_n
Mai multe mijloace de transport au rămas blocate și în sudul Republicii Moldova. Pe traseul Vulcănești – Slobozia Mare angajații serviciului au deblocat și tractat în ultimele ore, 9 autocamioane. Într-un caz un tir a derapat de pe șosea și a ajuns într-o casă din satul Văleni. Salvatorii au reușit să deblocheze și mai multe autoturisme și autocare, care au rămas împotmolite. Detalii și imagini foto găsești aici.

Circulația rutieră a fost sistată pe mai multe trasee

IP Cahul

IP Cahul

Conform informaţiei operative, sectorul de drum Ciumai – Burlăceni a drumului naţional M3 Chişinău – Cimişlia – Comrat – Vulcăneşti – Giurgiuleşti, km 158 – 161 este întroienit și începând cu ora 15:00 drumul a fost închis, iar circulaţia rutieră este întreruptă. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor a informat și că începând cu ora 18:00 este sistată circulația și pe porțiunea de drum Slobozia Mare-Vulcănești din sudul Republicii Moldova. În continuare este restricționată circulația pentru autocamioane pe traseele Ciumai – Burlăceni, Vulcănești – Slobozia Mare. Din cauza stratului de zăpadă, la moment sunt impracticabile drumurile locale ce duc spre satele Rumeanțov, Iasnoia Poleana, Iujnoia și Doina din raionul Cahul. Mai multe detalii găsești aici.

Accidente rutiere

1-1

Un şofer a pierdut controlul automobilului său şi a ieşit în decor pe traseul Chişinău-Leuşeni. Mai mulţi colegi din trafic, dar şi un echipaj al Inspectoratului Naţional de Patrulare i-au sărit în ajutor pentru a scoate maşina din canalul de scurgere. Un alt accident a avut loc la ieșirea din Peresecina. Șoferul unui automobil de model BMW, înregistrat în România, nu a făcut față vremii nefavorabile și a ieșit pe contrasens lovind un alt automobil de model BMW și un microbuz cu pasageri de pe ruta Chișinău – Briceni. În urma impactului, doi minori din automobilul care a ieșit pe contrasens și o femeie din microbuz au suferit mai multe traumatisme. Cele trei victime au fost transportate la spitalul raional Orhei.

În total, pe drumurile din țară au avut loc 80 de accidente rutiere, dintre care 65 s-au produs în Capitală, acestea au fost soldate doar cu deteriorarea mijloacelor de transport, iar în urma a altor 3 accidente 5 persoane au avut de suferit diferite traumatisme. Detalii aici. 

Mai multe localități au rămas fără curent electric

Potrivit ultimelor informații operative în urma condițiilor meteo nefavorabile de la energie electrică au fost deconectați mai mulți consumatori din 20 de localități a raioanelor Cahul, Leova, Basarabeasca și UTA Găgăuzia. Detalii aici.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează temperaturi de până la minus 20 de grade în următoarele zile.