În noaptea dintre ani, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, nu va fi organizat concert, cum se obişnuia în anii trecuţi, transmite IPN.
„În acest an, Guvernul nu organizează niciun fel de manifestare în Piaţa Marii Adunări Naţionale”, a declarat pentru presă ministra culturii, Monica Babuc.
Șefa Direcţiei municipale cultură, Lucia Culev, a declarat că, de regulă, Primăria nu organizează spectacolul de Revelion şi nici în acest an nu au fost alocate surse financiare cu acest scop. Municipalitatea a organizat două seri de colinde de Crăciun, pe 24 şi 25 decembrie, lângă Pomul din Piaţa Marii Adunări Naţionale, iar alte activităţi nu sunt programate.
Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.






