(foto) TEDxChisinau Superposition: Cunoaște-i pe primii patru speakeri

collageg

TEDxChisinau organizează pe 11 decembrie un eveniment inspirațional – Superposition, unde participă vorbitori din 5 țări. Din discursurile lor veți afla cum o simplă idee ori întâmplare poate influența și chiar schimba cu adevărat viața unor oameni sau a comunității întregi.

Alex Magala

Tânărul este cunoscut la nivel mondial pentru talentul de a înghiți săbii și pentru faptul că este un acrobat profesionist. Performance-urile sale au fost difuzate în întreaga lume și sunt considerate unele dintre cele mai periculoase show-uri difuzate la TV. În fulminanta sa carieră, el a reușit, până acum, să participe la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din Sochi, să câștige TV show-ul rusesc «Minuta Slavi» și să fie invitat în unele dintre cele mai populare TV show-uri din America „Ellen Degeneres”. Alex a evoluat, până în prezent, la 8 „Got Talent” show-uri din opt țări diferite și continuă să evolueze cu prestațiile sale șocante, minunând și inspirând publicul.

alex-1

Paula Erizanu

S-a născut în Chișinău în 1992. Și-a făcut licența în Istorie și Literatură la New College of the Humanities, Londra, și masteratul în jurnalism la City University, Londra. A debutat cu non-ficțiunea „Aceasta e prima mea revoluție. Furați-mi-o” (ed. Cartier, 2010), căreia i-a fost acordat, între alte distincții, Premiul UNESCO Germania și Buchstiftung Pentru Cea Mai Frumoasă Carte a Lumii în 2011. În 2015 a publicat volumul de poezie „Ai grijă de tine” (ed. Charmides). A scris pentru ziare și reviste din Moldova (PUNKT), România (Observator Cultural) și Marea Britanie (The Guardian, The Architectural Review, Dazed, Wallpaper ș.a.).

paula-2

Roman Burlaca

Născut în Chișinău, este de profesie regizor și producătorul video al proiectului Carla’s Dreams, făcând parte din proiect încă de la începuturile acestuia. În doar doi ani a devenit unul dintre cei mai cotați regizori de videoclipuri din România și cel mai cotat din Republica Moldova, având în portofoliu peste 40 de videoclipuri, dar și spoturi publicitare pentru câteva agenții de publicitate de la Chișinău. Cel mai vizionat video de pe YouTube în România este “Sub pielea mea” (50 de milioane de vizualizări), piesa care a fost locul 1 incontestabil pe radio și TV în România, în regia lui Roman.

Regizorul este nominalizat mai nou pentru cel mai bun regizor, debut și best music video la câteva competiții din România și are toate șansele să devină „regizorul anului 2016” în România. Are propria casă de producție „BR Films” cu sediul la Chișinău și o filială în București. În cei trei ani a făcut clipuri pentru artiști precum: Carla’s Dreams, INNA, Alexandra Stan, Mohombi, Antonia, Uzzi, Ruby, Nicoleta Nuca, Irina Rimes, Lori, Yanka, Valentin Boghean, Angele Dubeaux etc.

roman

Kumail Jetha

Este primul vorbitor la TEDxChisinau: Superposition. Născut în Londra, Kumail este un nomad la nivel mondial, care a călătorit în peste 30 de țări și a locuit și lucrat în Australia, Statele Unite ale Americii, România și Moldova, un antreprenor prin natura sa, cu peste 17 ani de experiență în livrarea proiectelor IT, dezvoltarea de software-uri și startupuri tech. El este specializat în dezvoltarea unor afaceri cu potențial mare de creștere în țările în curs de dezvoltare, prin atragerea și creșterea talentelor și crearea unor echipe agere și servicii de calitate înaltă pentru clienți internaționali.

Îi plac oamenii cu un simț rafinat al umorului, tenisul, destinațiile exotice și circumstanțele care îl scot din zona de confort. În prezent, Kumail este stabilit la Bogotá, unde gestionează un startup specializat în tehnologii.

kumail

Evenimentul se va desfășura pe 11 decembrie, la Teatrul Național „Mihai Eminescu”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente