(doc) Decis! De astăzi, tații vor beneficia de îndemnizații paternale

adorable-photos-of-dads-and-their-kids-on-fathers-day

Tații copiilor nou-născuți care au beneficiat de concediu paternal își vor putea primi îndemnizațiile. În acest sens, cabinetul de miniștri a aprobat în cadrul ședinței de astăzi, Regulamentul cu privire la condițiile de stabilire și modul de calcul a îndemnizației paternale.

Regulamentul garantează dreptul la îndemnizație paternală tatălui asigurat în sistemul public de asigurări sociale, angajat în baza contractului individual de muncă sau aflat în raport de serviciu în baza actului administrativ, pentru îngrijirea copilului nou-născut, cu domiciuliul sau reședința în Republica Moldova.

Concediul paternal se acordă în primele 56 de zile de la nașterea copilului, pe o perioadă de 14 zile calendaristice în baza unei cereri în formă scrisă. Salariatul poate beneficia de o indemnizaţie paternală, care va fi achitată din bugetul asigurărilor sociale de stat, iar stabilirea, evidența și organizarea acestei indemnizații va fi efectuată de către Casa Națională de Asigurări Sociale.

Salariații asigurați în sistemul public de asigurări sociale au dreptul la indemnizație paternală dacă confirmă un stagiu total de cotizare de cel puțin 3 ani, iar cei care confirmă un stagiu total de cotizare de până la trei ani trebuie să confirmăe un stagiu de cotizare de cel puțin 9 luni, realizat în ultimele 24 de luni premărgătoare datei nașterii copilului.

Odată cu aprobarea mecanismului de stabilire, de calculare și de plată, tații copiilor nou-născuţi care au beneficiat de concediu paternal începând cu data de 27 mai curent, vor putea ridica indemnizațiile paternale în același condiții.

Menționăm că, legea privind Concediul paternal a fost aprobată de către Parlament la 27 mai curent.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente