Vineri, 21 octombrie 2016, a fost inaugurat primul aeroglisor din Republica Moldova. Acesta a fost achiziționat de Bacul de la Molovata și va fi de mare folos locuitorilor satelor Molovata Nouă, Cocieri și Corjova din raionul Dubăsari, care se află în stânga Nistrului.

Localnicii de acolo nu aveau acces la alimente sau medicamente iarna, atunci când apa râului Nistru îngheța, iar activitatea bacului era sistată. Noua ambarcațiune va putea merge pe gheață, iar probleme pe care le înfruntau până acum oamenii din regiune nu vor mai exista.

14708146_1300305529991676_1876006587939436954_n

 

Prezent la inaugurarea ambarcațiunii, viceministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor a declarat: „Acest aeroglisor poate traversa Nistru în condiții climaterice favorabile și nefavorabile, adică atât pe apă, cât și pe gheață. Până acum, circulația peste Nistru era blocată atunci când era gheață. De acum nu va mai exista niciun impediment datorită acestui aeroglisor”

 

14717325_1300305526658343_3607665930749970030_n

 

Șeful Căpităniei Portului Giurgiulești Victor Andrușca a ținut să precizeze specificațiile tehnice cu care este dotat aeroglisorul. „Capacitatea navei este de 3,5 tone, adică poate fi transportat cu ușurință un microbuz cu pasageri. De pe un mal pe altul se ajunge în 6-12 minute. Este nou, motoarele sunt bune, de tip Honda. Acest vas poate fi manevrat de doi marinari”, a spus Victor Andrușca.

 

Acesta este primul aeroglisor achiziționat în Republica Moldova. Potrivit viceministrului Sergiu Bucataru o altă astfel de navă v fi procurată și în alte locuri, dacă va fi nevoie.

Ambarcațiunea a fost procurată din orașul Vladivostok, Federația Rusă și este nou. Mijloacele financiare au fost oferite de către Căpitănia Portului Giurgiulești în sumă de 800 de mii de lei, iar 300 de mii de lei au fost alocați din bugetul de stat Întreprinderii de Stat „Bacul Molovata”.

1

2

3

5

6

7

8

9

10