ERASMUS+: Studenții de la UTM pot beneficia de o mobilitate academică în Spania

esc_cide-universidad-de-_mal3413211632
Foto:spanishintour.com

Universitatea Tehnică a Moldovei anunță organizarea unui concurs de selecție a candidaților pentru mobilități academice la Universitatea DEUSTO, Spania, în cadrul programului Erasmus+ KA 107. Universitatea DEUSTO oferă 6 burse/țară de mobilitate pentru studenții de la ciclul I studii superioare de Licență. Candidații selectați vor efectua mobilitatea în semestrul II al anului universitar 2016 – 2017 cu începere 23 ianuarie – 8 februarie 2017 și terminarea mobilității către 30 iunie cel târziu.

Valoarea bursei este de 800€/lună (maximum pentru 5 luni), adițional se va achita drumul tur-retur  (aprox. 360€). Asigurarea va fi perfectată în Spania și achitată de student (0,85€/zi).

Preselecţia candidaţilor la mobilitate va fi organizată în cadrul facultăţii de către coordonatorii de programe internaționale de la facultatea respectivă.

Rezultatele preselecției  vor fi transmise la Serviciul Relații Internaționale (UTM, str. Ștefan cel Mare 168, et. 2, of. 203).

Etapa finală de selecție a candidaților va fi efectuată de Universitatea DEUSTO, Spania, care va anunța rezultatele finale.

Concursul se adresează studenților anilor II și III de studii, cu frecvența la zi.

IMPORTANT:  limba de instruire va fi LIMBA ENGLEZĂ sau SPANIOLĂ în dependență de programul selectat!

Detalii despre oferta academică o găsiți aici!

Componența dosarului de candidatură la statutul de student ERASMUS:

  • Cerere tip adresată Decanului Facultăţii (se găsește la coordonatorul de programe internaționale și/sau la decanat) și înregistrată la secretariatul facultății.
  • Copia pașaportului, valabil pe perioada mobilității.
  • Adeverință de student eliberată de secretariatul facultății, cu mențiunea că în perioada de mobilitate candidatul va avea statut de student.
  • Certificat Academic, inclusiv pentru anul de studii 2015 – 2016, eliberat de administrația facultății, în limba română și în limba engleză.
  • Scrisoare de intenție adresată comisiei de selecție, redactată în limba română și în limba engleză, prin care să se menționeze principalele motive pentru alegerea mobilității, obiectivele de studiu urmărite de candidat pe durata mobilității, rezultatele așteptate (1-2 pagini) – original și copie xerox.
  • Curriculum vitae redactat în limba română și în limba engleză (formular Europass + fotografie) – original și copie xerox.
  • Certificat de competență lingvistică pentru limba engleză sau spaniolă (nivel B2) eliberat deCatedra Limbi Moderne a Universității Tehnice a Moldovei sau alte instituții recunoscute – original și copie xerox.
  • Learning Agreement for Studies în care se vor indica programul de studiu selectat, disciplinele de studii și numărul de credite. Acesta din urmă trebuie semnat și avizat de către șef catedră/departament și administrația facultății.
  • Alte materiale: dosar plic pentru arhivarea materialelor personale ale candidatului.

Criterii pentru depunerea dosarului de candidatură la statutul de student ERASMUS

  1. Criterii de eligibilitate

# să aibă cetățenia moldovenească sau să fie cetățeni ai unei țări participante la Programul ERASMUS+
# să fie student înmatriculat la studii la zi – licență la Universitatea Tehnică a Moldovei
# să promoveze cu rezultate bune testul de competență lingvistică pentru Limba engleză sau spaniolă

  1. Criterii de selecție

# să îndeplinească condițiile de eligibilitate
# să aibă rezultate academice bune în anul universitar anterior mobilității și în ultima sesiune de examene
# să prezinte un curriculum vitae, o scrisoare de motivație și un certificat de competență lingvistică pentru limba engleză sau spaniolă

  1. Criterii specifice

# să aibă toate examenele promovate
# să prezinte alte documentele solicitate în mod suplimentar de către comisia de selecție
# să poată demonstra aptitudini și abilități specifice în concordanță cu activitatea ce urmează să o desfășoare la universitate parteneră.

Calendar concurs selecție

ÎNSCRIEREA pe baza dosarului de candidatură, CONSULTAŢII pentru întocmirea dosarului – 17 – 27.10.2016
INTERVIUL DE SELECŢIE (locul, ora) – 28.10.2016
AFIŞAREA REZULTATELOR preliminare – 28.10.2016
TRANSMITEREA dosarelor către Universitatea Deusto pentru evaluarea finală – 30.10.2016

Informații suplimentare

Serviciul Relaţii Internaționale
Adresa bd. Ştefan cel Mare, 168, tel. 022 235 415
Coordonatori relații internaționale pe facultăți

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente