(foto) Casa de cultură din satul Raşcov va fi renovată cu sprijinul financiar al UE

DSC_7426

Sărbătorile vor căpăta în curând o cu totul altă amploare pentru cei peste două mii de locuitori ai satului Rașcov, din stânga Nistrului. În comunitate, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, este renovată Casa de Cultură. Lucrările sunt efectuate în cadrul Programului european „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD Moldova.

Edificiul are peste 50 de ani și, din lipsă de bani, nu a fost reparat capital niciodată. Intrarea în sala mare de festivități, cu capacitatea de a găzdui 700 de persoane, a fost blocată încă la începutul anilor 2000. Sala era în stare avariată.

Localnicii au fost cei care au cerut renovarea Casei de Cultură. „O astfel de localitate ca Rașcov, cu o valoare istorică deosebită și situri pitorești, trebuie neapărat să aibă o Casă de Cultură în care să poți invita cu mândrie oaspeți din alte localități sau de peste hotare”, afirmă locuitorii satului.

Acum lucrările de reparație sunt în toi. Proiectul finanțat de Uniunea Europeană a acordat peste 200 mii de euro pentru renovarea acoperișului, geamurilor și a sălii de festivități. Edificiul este dotat cu rampă de acces și va deveni accesibil și pentru persoanele cu dizabilități.

La începutul anului 2017 aici, în condiții îmbunătățite, se vor desfășura evenimente culturale, mese rotunde, seminare, și altele. Casa de Cultură va deveni din nou cartea de vizită a localității, pe lângă atracțiile naturale sau istorice. În satul Rașcov vin mulți turiști și oaspeți de peste hotare, în special din Polonia sau Israel. Aici sute de ani au locuit evrei și polonezi.

Odată cu încheierea lucrărilor de renovare, conducerea instituției intenționează să organizeze și un Festival anual, cu genericul „Noi suntem din Rașcov”. Acesta va găzdui colectivele artisice din satul Slobozia-Rașcov, stânga Nistrului, și Vadul-Rașcov din dreapta Nistrului, dar și de peste hotare.

În cadrul Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, Uniunea Europeană finanțează renovarea a 30 de obiecte de infrastructură pe ambele maluri ale râului Nistru: Case de cultură, instituții medicale, grădinițe, școli și altele.

DSC_7542

DSC_7511

DSC_7467

DSC_7504

DSC_7364 (1)

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente