(foto) Cum e să alergi 25 de km prin Codrii Moldovei de Ziua Independenței. Cine sunt câștigătorii

eco1
Foto: EcoRun

Circa 300 de sportivi amatori din Republica Moldova, România și Ucraina, au participat la competiția Ecorun – Codrii Moldovei, organizată cu ocazia împlinirii a 25 de ani de independență a Republicii Moldova. Manifestația a fost organizată în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului cu suportul financiar al companiilor BEMOL, MOLDTELECOM și CRICOVA.

„Suntem mulțumiți că cei câteva sute de sportivi au salutat ideia de a serba Ziua Independenței Republicii Moldova, această sărbătoare importantă pentru țara noastră, într-un mod mai neordinar. Această cursă unicală a fost gândită pentru a promova valorile culturale și naturale ale Republicii Moldova, obiectiv care a fost atins, cursa trecând prin cele mai frumoase locații ale țării noastre”, a menționat unul din organizatorii evenimentului Liviu Croitoru.

EcoRun
EcoRun

El a accentuat că „organziarea acestei sărbători a fost posibilă datorită valorilor împărtășite de brandurile care reprezintă fața Moldovei, companiile Bemol, Moldtelecom și Cricova. Parteneri și prieteni, datorită cărora, mii de oameni au primit încă o posibilitate să vadă unele dintre cele mai frumoase locații și să preia o doză din dorința de a avea un stil activ și sănătos de viață, de a călători prin țara sa, de a redescoperi tezaurul cultural și natural, alături de participanții la această cursă”.

Alergătorii au concurat pe două curse – de 25 de kilometri și de 15 kilometri, pe un teren accidentat, prin locațiile care reprezintă patrimoniul unic al Moldovei: Codrii, Rezervația „Plaiul Fagului”, Dealul Bălănești, izvorul și Lunca Bâcului.

EcoRun
EcoRun

Câștigători ai curselor au fost, după cum urmează,

La cursa de 25 km, la categoria bărbați:

Locul I – Andrei Prisechin, cu un timp de 2:11:25.9

Locul II – Serghei Boronciuc, cu un timp de 2:11:40.4

Locul III – Alexei Pianîh, cu un timp de 2:12:46.7

EcoRun
EcoRun

la categoria femei:

Locul I – Iuliana Tcaciova, cu un timp de 2:39:18.3

Locul II – Alexandra Brinzari, cu un timp de 2:41:47.5

Locul III – Tatiana Glodenco, cu un timp de 2:45:40.3

La cursa de 15 km, la categoria bărbați:

EcoRun
EcoRun

Locul I – Alexandru Vreme, cu un timp de 1:00:31.5

Locul II – Damien Granier, cu un timp de 1:08:32.4

Locul III – Veaceslav Ceban, cu un timp de 1:15:24.3

la categoria femei:

Locul I – Svetlana Șepeleva, cu un timp de 1:06:19.6

Locul II – Olexandra Curillova, cu un timp de 1:18:58.6

Locul III – Ana Botescu, cu un timp de 1:20:05.4

Toți premianții au primit diplome și cupe, iar sportivii care au ajuns la finiș, au primit medalii din ceramică, produse într-un stil original.

EcoRun
EcoRun

Cursa EcoRun – Codrii Moldovei este organizată de comunitatea EcoRun, cu suportul organizatoric a companiilor PRofile și Sporter, suportul financiar al companiilor BEMOL, MOLDTELECOM și CRICOVA, cât și suportul partenerilor: PUMA, GARMIN, RED BULL.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente