În ziua de 6 iulie, drapelele din țară vor fi coborâte în bernă. Iată motivul

IMG_8454

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat, astăzi, 1 iulie, un decret privind Ziua comemorării victimelor stalinismului. Astfel, în fiecare an, în ziua de 6 iulie, în toate localitățile republicii vor fi coborâte în bernă drapelele de stat.

De asemenea, la ora 10.00, va fi cinstită memoria celor care au trecut prin calvarul deportărilor prin păstrarea unui moment de reculegere și se vor organiza depuneri de flori la monumentele ridicate în memoria victimelor stalinismului.

În acest sens, se recomandă autorităților publice, întreprinderilor şi organizațiilor să renunțe, în Ziua comemorării victimelor stalinismului, la desfășurarea acțiunilor distractive de masă. Redacțiile ziarelor, posturile de radio şi de televiziune sunt îndemnate să țină cont de specificul zilei de 6 iulie, la editarea publicațiilor şi la formarea programelor din această zi.

Decretul a fost emis întru păstrarea în conștiința publică a paginilor tragice din istoria Republicii Moldova, ce țin de represiunile și exterminările în masă ale oamenilor în perioada deportărilor, precum și în scopul educării tinerei generații în spiritul libertății, democrației și al respectului pentru personalitatea umană.

Ziua victimelor stalinismului (6 iulie) a fost instituită prin Hotărârea Parlamentului nr.116-XVI din 22 mai 2008.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente