Articolul este despre prima perioadă de studenţie a Carolinei Rebeja la Bacău. Materialul face parte dintr-un proiect de-al lui Dmitri Gorobîc care colectează experiențele studenților din Moldova care învață în România.
„Are alt miros viața în România, eu cel puţin aşa am simţit, se schimbă multe, gândeşti diferit şi trăieşti după alte principii, te educă şi te maturizează viața departe de părinţi” așa își începe povestea Carolina pe blogul lui Dmitri Gorobîc.
Studenția Carolinei Rebeja la Bacău
În 2012, când toată lumea se pregătea de apocalipsă, eu absolveam liceul şi aveam un singur gând, să plec cât mai repede din Moldova. Poate că sună banal, ce copil normal ar vrea să plece de acasă? că doar mai bine ca acasă nu este nicăieri. Eu, şi alţii ca mine, am vrut ceva mai mult decât oferea Moldova, pe vremea aia, acum nu mai ştiu ce s-a schimbat în ţară.
S-au schimbat multe din 2012 până acum, când am reuşit eu să fiu admisă la studii în România. Atunci se ofereau multe locuri cu bursă, dar în oraşe mici, cam aşa am ajuns la Bacău! Am avut două opţiuni, Bacău sau Galaţi, pentru că anume aici se ofereau locuri la kinetoterapie. Eu în schimb îmi doream Bucureşti sau Cluj, visul oricărui tânăr, oraş mare, aglomeraţie, distracţii, etc.
Distracția birocratică
Bun, toată distracţia a început când am ajuns aici, uit de chinul cu dosarul pentru admitere, copii legalizate, poze, ore în şir în faţa consulatului (apropo, nu vă grăbiţi să fiţi primii la ambasadă, pierdere de timp, oricum fiecare dosar este analizat şi sunt admişi cei cu note mai mari). Aflându-vă aici, nu mai aveţi aproape părinţii, fraţii sau surorile. Pregătiţi-vă pentru câteva lacrimi, poate pentru unii căminul nu va fi atât de primitor şi pe departe nu veţi avea condiţiile de acasă dar mult, mult mai bune decât le are un cămin în Chişinău. Cine nu vrea să stea la cămin, are opţiunea să stea în chirie, însă costurile sunt destul de piperate.
Despre Bacău și Universitate
Eu, am ajuns vineri seara în Bacău, pentru că aşa ajunge autocarul, 6 p.m. Bine că mama mea cunoştea o moldoveancă stabilită aici, care a fost drăguţă şi m-a întâlnit, am stat 2 zile la ea, până luni când puteam să merg la Universitate, în weekend era închisă, nu găseam pe nimeni din conducere, aşa că luni m-am cazat în cămin şi m-am înmatriculat la Facultate, am confirmat locul.
Căminul era unul drăguţ, ţin să menţionez că în Bacău, există un cămin plin cu moldoveni, eu am avut norocul să fiu cazată în unul cu români, nu ştiu de ce am fost plantată acolo, dar mai târziu eram foate mulţumită. În weekend românii plecau acasă şi era linişte, puteam să învăţ şi profitam la maxim de asta. Eram 4 fete în cameră, 2 moldovence şi 2 românce de la master care, uneori, erau vizitate de prietenii lor, dar le vizitau aşa de bine că rămâneau şi nopţile acolo. Calvar! Treaba cu căminul era ca şi rezolvată, mai înghiţeam în sec dar asta era.
Universitatea era mai mult decât primitoare, colegii români foarte drăguţi şi acum majoritatea dintre prieteni îmi sunt români. Au unii dintre ei ceva bun şi nu-i pot lăsa aşa uşor. Profesorii sunt minunaţi, cu mulţi dintre ei avem relaţii chiar foarte apropiate, sunt prietenoşi şi predispuşi mereu să te ajute. Totuşi nu există pădure fără uscături, au fost şi din aia care comentau, sau erau plini de ei, dar nu le-am oferit satisfacţia de a-şi arăta pornirile în faţa mea, colegii mei mereu îmi ziceau că am gura mare şi le spun ce am de spus prea direct. Mă mai puneam cu ei în gură, dar asta-s eu.
Nu am avut restanţe, am învăţat mereu
Nu am avut restanţe, am învăţat mereu, nu am avut nici cele mai strălucite note, din cele 5 grupe, noi eram cei mai şmecheri, de fapt aşa ne consideram noi. Bine, eram o gaşcă de deştepţi cei drept, dar şi învăţam mereu. Pe lângă asta ne şi distram, până în anul II, când toţi au început să-şi facă găştile lor: cei cu bani separat, cei cu interese comune separat, iubiţi-iubite şi tot aşa. Iar în anul III, fiecare era pe treaba lui, stresul licenţei îi făcea pe unii nesuferiţi, creştea egoismul, fiecare dorea note mari, să absolvească perfect.
Am avut un coleg, Marius, eram în primul an de facultate, era şmecher omul, râdeam de el, pentru că zicea că vede anatomia în 3D. A fost plecat cu Erasmus în an II, iar în an III a aflat că va fi tătic, astfel că nu mai avea timp de învăţat pentru sesiune. Nu mă laud, dar a recunoscut că în ultima sesiune a avut noroc de mine, că-i păstram mereu loc lângă mine şi lângă colegii care învăţam. L-am ajutat să treacă sesiunea, oricum ştia, dar am pus preţ pe prietenia nostră şi nu pe notele care le aveam.
Am încercat în timpul facultăţii să fac voluntariat, greu mă ţineam de el, aveam şi un program aiurea la facultate, nu mai zic nimic de muncă, unii munceau noaptea însă eu nu am apucat. M-am angajat prima dată cu o lună înainte să predau licenţa, atunci mi s-a ivit prima oportunitate. Până atunci – bursier, da, trăiam din banii pe care îi aveam din bursă, adică undeva 250 ron pe lună, îmi ajungeau. Chiar şi acasă plecam uneori cu geanta plină de produse din România.
Joburi sezoniere și part-time
Am fost plecată în una dintre veri în Grecia, acolo am muncit şi am reuşit să strâng ceva bani, pe care la întoarcere i-am dat mamei mele, să-i păstreze pentru când voi avea nevoie de ei. Nu ieşeam la cafele în oraş, foarte rar, de sărbători sau ocazii speciale. Mâncam la cantina universităţii sau găteam crupe de acasă, hrişca era prietenul meu numărul 1. Între timp am încetat să mai mănânc carne şi consumam multe legume, nu din cauza că nu-s adeptă a cărnii, dar se gătea greu şi mereu mama vroia să-mi trimită pachete cu carne, care costau bani. Şoferul de la autocar cerea între 50 şi 100 lei pe pachet. N-am dus-o rău, nu mă plângeam, mâncam. În Bacău, sunt multe second hand-uri cu oferte. Vinerea, sâmbăta la 2-3 lei bucata, când prindeam ceva bun îmi cumpăram. Deci într-un cuvânt, la bani eram limitată.
Nu am vizitat foarte multe în România, Vatra Dornei şi Constanţa am văzut-o pentru că de la facultate se organizează stagii de practică în ambele staţiuni. Între timp cu colegii de facultate am fost la mici escapade cu puţini bani: Piatra Neamţ, Iaşi şi Cheile Bicazului.
Despre cei 3 ani de facultate în România am doar lucruri bune de zis. Am absolvit cu 10 proba orală licenţă şi 8,95 proba scrisă, deci chiar am învăţat. Poate că la unii a fost vorba şi de noroc, eu însă am învăţat. A fost una dintre cele mai frumoase experienţe, nu aş schimba oraşul sau facultatea. Am cunoscut oameni pe care îi voi avea o viaţă lângă mine, pe care poate nu avea să-i cunosc dacă eram în alt oraş, soarta cum s-ar zice m-a adus aici.
Masterat tot în Kinetoterapie
Sunt la master acum, tot în Bacău, am ales să fac tot Kinetoterapie. Nu am plecat de aici pentru că se consideră una dintre cele mai bune Facultăţi de Kineto din ţară, nu confirm dar nici nu infirm. Nu ştiu cum se face kineto în alte oraşe, ştiu doar un lucru: în timpul facultăţii chiar am învăţat, la master mai puţin, mai rar dau pe la cursuri, muncesc, şi nici interesul nu mai este acelaşi. Plec vara asta în SUA, era dorinţa mea din primul an de facultate, însă abia acum am avut banii personali să-mi permit să o fac şi pe asta.
Este un rezumat al celor 3 ani aici, au fost momente în care am plâns de dor, în care am lovit pereţii de nervi, nopţi albe cu licenţă în faţă dar toate astea au fost compensate de chipurile zâmbitoare care le vedeam, de îmbrăţişările unora şi de momentele în care reuşeam ceva în altă ţară, momente în care lumea mă aprecia ca pe unul de al lor. Merită orice clipă!
