(foto) Au fost create primele organizații teritoriale PAS la Orhei și Telenești

maiasandu222
Foto:PC: Jitari Cristina

Duminică, 13 martie, au fost create primele organizații teritoriale Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) la Orhei și Telenești. Membrii organizațiilor teritoriale și-au ales liderii locali și au format birourile permanente.

La alegerea structurilor de conducere locale de la Orhei au participat peste 60 de susținători ai PAS, pentru funcția de președinte al Organizației Teritoriale fiind propuse cinci candidaturi, transmite Radio Orhei.

Maia Sandu și-a exprimat speranța că începutul din Orhei va fi unul de bun augur și a reiterat importanța calității și integrității oamenilor care vor să ajungă în structurile de conducere ale formațiunii.

Candidații și-au prezentat discursurile și au răspuns la întrebările publicului, iar după procedura de votare, care a fost una secretă, a fost nevoie de turul doi pentru alegerea președintelui Organizației Teritoriale. Rezultatul final a fost unul strâns, învingător devenind Igor Ivanov, pentru care au votat 30 de persoane din cele care au participat la votare, iar Mariana Cușnir a acumulat 28 de voturi. Aceasta a intrat în componența Biroului Permanent, din care, în baza rezultatelor acumulate în urma votării, mai fac parte Valentina Russu, Constantin Cazacu, Vasile Bajan, Ion Busuioc și Mircea Țîra.

Organele de conducere teritoriale sunt alese pentru o perioadă de șase luni, după care vor fi organizate alegeri noi pentru un mandat deplin.

PC: Un Pas pentru Moldova
PC: Jitari Cristina
PC: Jitari Cristina
PC: Un Pas pentru Moldova
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente