Cristina Cernenchi, o tânără de 18 ani, a avut de suferit în urma neglijenței și neprofesionalismului unui medic-rezident, angajat al Institutului de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău.
Potirivit unui comunicat de presă remis de către minister, studenta a chemat ambulanța în dimineața zilei de 4 martie, acuzând cefalee, grețuri și dureri abdominale. Ambulanța a transportat tânăra la Institutul de Neurologie pentru a i se acorda asistența medicală cuvenită. Medicul de gardă însă și-a depășit atribuțiile profesionale, tratând tânăra cu nepăsare. Mai mult, medicul a stabilit un diagnostic eronat și a externat pacienta la ora 04.17, indicându-i tratament la domiciliu. În scurt timp, starea de sănătate a pacientei s-a agravat. Aceasta a ajuns într-o altă instituție medicală, de această dată la Spitalul Clinic „Sf. Arhanghel Mihail” din Capitală, unde a fost diagnosticată cu apendicită acută și peritonită localizată. Pacienta a fost operată cu succes, în prezent starea ei de sănătate fiind în afara oricărui pericol.
Astăzi, Cristina Cernenchi, alături de mama sa, a povestit, în prezența ministrului Sănătății și a directorului Institutului de Neurologie, despre experiența neplăcută prin care a trecut.
În contextul celor întâmplate, ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan, a cerut atât exmatricularea medicului-rezident din USMF „N. Testemițanu”, cât și concedierea acestuia din Institutul de Neurologie și Neurochirurgie.
Totodată, Ministerul Sănătății condamnă lipsa de profesionalism și conduita iresponsabilă a medicului respectiv față de pacientă. În acest sens, la cererea ministrului Sănătății, Ruxanda Glavan, pe 14 martie, va fi convocată o ședință cu reprezentanții USMF „N. Testemițanu” și ai Asociației Medicilor Rezidenți, în vederea examinării acestui caz și prevenirii incidentelor de acest fel.
Citiți mai jos și varianta integrală a cazului din perspectiva tinerei studente, postată pe Facebook:
„Aș fi vrut să vă povestesc un caz care merită citit, ȚINE DE VIAȚA FIECĂRUIA. Vă rog să nu treceți cu vederea.
Totul s-a început săptămâna trecută, când de marți undeva mi se pierduse pofta de mâncare. Joi noaptea am simțit o durere mare în partea stomacului și în general în toată burta, mă speriasem și am primit niște medicamente de durere, pe la 3 de noapte am început a plânge, la care fratele meu, fiind cu mine, a chemat ambulanța pentru că eu tremuram, aveam dureri de inimă, respiram greu și nu mai puteam normal să-mi coordonez mișcările. Aceasta a ajuns în 30 minute, m-a anchetat, m-a palpat, și când mi-a fost măsurată tensiunea arterială aceasta era 200 pe 100, destul de mare pentru o vârstă de 18 ani, nu-i așa?!
Mi-au fost injectate niște medicamente, o pastilă sub limbă și urgent am fost transportată la spital. Numai că nu la Urgență, ci la Corolenco 2, secția de internare (cred ca n-am să uit niciodată acel spital nenorocit).
Am ajuns acolo, am semnat actele ambulanței că am fost adusă cu succes și că mă lasă la spital. Urgența a insistat să fiu internată urgent, la care medicul – DMITRII STAROSTIN, a aruncat o replică de genul „dacă deja ați adus-o, fie”.
Când urgența a părăsit spitalul, același medic Dmitrii a început să mă întrebe DE CE AM VENIT? CE CAUT ACOLO LA ORA 4 DIMINEAȚA? ȘI CE VREAU EU CA EL SĂ-MI FACĂ? Eu tremuram, îmi era foarte greu să vorbesc și i-am zis ca el e „MEDIC” (așa credeam eu) și că el trebuie să știe cum să-mi acorde ajutor. La care el a zâmbit și a zis că nu, el nu știe, și nu, eu nu-s bolnavă, și nu, el nu mă crede că mi-i rău. Apoi a luat termometrul, a venit în fața mea și mi-a zis: „TU ȘTII CE-I ASTA? ȘTII MĂCAR CUM SĂ TE FOLOSEȘTI DE EL?”. Aveam impresia în acel timp că, cu un câine se vorbește mai puțin sarcastic și mai puțin batjocoritor.
Am întrebat unde-i baia, pentru că îmi era greață, la care el mă întreabă, „TU DEMULT FUMEZI IARBĂ? SAU CE MAI PRIMEȘTI TU, COCAINĂ, AMFETAMINĂ?” Bănuiesc că, credea că am un supradozaj de substanțe narcotice în mine, a zis că aveam ochi roșii (dar eu zic mai mult, aveam pleoape negre, de o nuanța bordo închis… Și da, tremuram, și da nu mă țineam bine pe picioare, dar asta nu înseamnă că eram drogată). Am zis bine, hai să dau o analiză la droguri și apoi vedem, dar chiar să fi fost un om drogat, DVS sunteți obligat să-i acordați primul ajutor și să salvați acel om.
El a râs ironic și a mers să tapeze ceva la calculator. În acest timp, pe mine mă suna mama, iar în acea încăpere cu noi mai era o doamnă. După modul în care se comporta cred ca era infirmiera și ea îmi zice indignată, cine te sună atâta, lasă să vină sa te ia de aici. Am rămas mască, ei priveau în calculator, râdeau, vorbeau ceva între ei. Eu sincer nici nu prea ascultam ce vorbesc sau mai bine zis nu auzeam, pentru că aveam așa un zgomot în urechi.
El m-a palpat puțin, mi-a măsurat febra, mi-a îndoiat picioarele și a început în timp ce tapa ceva să-mi pună întrebări absolut nu la subiect, unde învăț, de ce învăț acolo, de ce părinții mei nu locuiesc cu mine, de ce, de ce, de ce..am menționat că-mi era greu să vorbesc. Nu-i păsa, la fel cum și starea mea.
A zis să chem un taxi și să plec, între timp mi-a prescris ibuprofen de dureri de cap și DIAZEPAM pentru convulsii. Mi-a dat foaia, a zis că am gastrită și stări psiho-emoționale și mi-a urat succes.
La drept vorbind, eu încă nu țin minte cum am găsit ieșirea, cum am mers pe coridoare ținându-mă de pereți, totul în jur se învârtea si imaginea dispărea si apărea, dar când am ieșit afară, am început să am isterie. M-a sunat mama și m-a întrebat în ce secție stau internată, eu i-am zis ca m-au alungat și plec acasă, dar nici măcar nu știu adresa și nici unde să ies pe poartă. 4 dimineața, 04/03/2016, ploaie și apă pe strada, eu singură, niciun suflet… și mă simțeam și mai rău decât atunci când am fost adusă.
Am găsit adresa, am chemat taxiul, am mers acasă. Starea mea se agrava. Fratele suna încontinuu la urgență, până când aia nu a strigat în receptor ca nu au de gând să mai vină pe această adresă și să nu mai sunăm, că primul ajutor a fost acordat.
Ferice că am rude, care, cu noaptea în cap m-au dus la spitalul Nr. 2. Am fost norocoasă că atunci când am ajuns acolo, după o investigație de 20 de minute, medicul mi-a zis că am nevoie de operație urgentă, pentru că am apendicită acută. Dar dacă eu era să fac ce îmi zicea Dmitrii Starostin? Dacă eu era să beau acel diazepam ori ibuprofen? Ce era să fie atunci? Cum poți să te comporți cu oamenii ca cu niște animale, cum poți să vezi că cineva se usucă în ochii tăi și tu să dai cu piciorul… ce fel de medic trebuie să fii? Ce jurământ ai dat tu atunci? Ce ai mai învățat atâția ani la universitate?
Eu am scăpat, cu consecințe, dar am scăpat, la operație medicul a fost nevoit sa îmi facă cicatricea de vreo 15 cm pentru a introduce mana în burta mea si a curăța, pentru că deja era peretonită locală. Dar alții pot să nu scape…
De ce scriu pe Cop (n.r. pagina de Facebook Caut o persoană)? Pentru că știu că aici sunt mulți cititori, pentru că vreau ca lumea să știe ce medici avem noi în Moldova, pentru că nu îmi pot permite să tac când cineva poate păți la fel și să ajungă să fie prea târziu. Vă mulțumesc celor care au citit și vreau să dați share pentru ca lumea să știe „EROII” și „SALVATORII” noștri. DMITRII STAROSTIN, omul, ochii și ironia căruia nu am sa i-o uit niciodată…”
