Fostul Președinte al Raionului Ialoveni, anunțat în căutare internațională, s-a predat organelor de anchetă

DSC_0038

Fostul preşedinte al raionului Ialoveni s-a predat astăzi la CNA, după ce a fost anunţat în căutare internaţională. Acesta este reţinut în izolatorul CNA, iar până la finele zilei, instanţa de la Buiucani va decide arestarea preventivă a acestuia pe un termen de 30 de zile.

Amintim că pe 28 octombrie 2015, procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA au făcut percheziţii la domiciliul fostului preşedinte al Consiliului raional Ialoveni într-un caz de estorcare a 180 000 de euro de la administratorul unei companii autohtone. În timpul efectuării percheziţiilor, ex-preşedintele Consiliului nu a fost de găsit la faţa locului, ulterior fiind anunţat în urmărire generală.

Potrivit denunţătorului, funcţionarul ar fi pretins această sumă ca să favorizeze desemnarea firmei acestuia câştigătoare a licitaţiei publice pentru construcţia unui Centru de simpozioane a mediului de afaceri european în satul Ruseştii Noi din Ialoveni.

În procesul de urmărire penală, s-a constatat că ex-preşedintele Consiliului a fost ales manager al proiectului şi, uzând de funcţia sa, ar fi reuşit să convingă membrii grupului de evaluare a ofertelor să desemneze firma în cauză învingătoare a licitaţiei. Pentru acest serviciu, funcţionarul ar fi primit 25 000 de euro, restul sumei urmând să o obţină după finalizarea lucrărilor.

Anchetatorii au mai stabilit că, în aceeaşi perioadă, fostul şef al Consiliului ar fi exercitat presiuni asupra administratorului companiei câştigătoare, determinându-l să deschidă un cont peste hotare pe care să transfere 10 000 000 de lei ca, ulterior, să intre în posesia banilor. Şi asta deoarece conturile firmei ar fi fost sechestrate de organele de drept din Republica Moldova pentru depistarea unor nereguli în activitatea acesteia. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la 15 ani de închisoare. Conducerea urmăririi penale este exercitată de Procuratura Anticorupţie.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente