(foto) Condiții de hotel în căminul renovat al Universității de Stat din Moldova

DSC_9223
Foto: PC. Căminul 10 al USM

130 de studenți ai Universității de Stat din Moldova au posibilitatea să se cazeze în căminul nr. 10 proaspăt renovat al univerității. Cazarea studenților a început cu două zile în urmă, iar până în prezent, 30 de studenți au venit la „casă nouă”.

După 10 luni de reparație, căminul nr. 10 al Univeristății de Stat din Moldova și-a deschis ușile pentru a adăposti timp de trei luni și jumătate, până la sfâritul anului de studiu, studenții care așteptau să fie cazați în căminul respectiv. Până acum, tinerii au fost repartizați prin celelate cămine ale USM, în special în căminul 7 și 19.

Dacă anterior tinerii erau nevoiți să împartă o cameră cu alți trei sau chiar patru colegi, acum aceștia vor sta câte doi în cameră şi vor împărți un grup sanitar, dar şi o bucătărie cu alţi doi colegi. Pentru o lună studenții achită 700 de lei, aproape de trei ori mai mult decât o fac tinerii cazați în celelalte cămine studențești.

Tinerii vor fi cazați în căminul nou renovat în dependență de performanțele acestora. „Ne-am dorit  foarte mult să venim în acest cămin. Condițiile sunt foarte bune, iar prețul este mult mai convenabil decât cel pentru chiria unui apartament. În noile camere este cald, comod și spațios”, a mărturisit o studentă recent cazată.

„Căminul este dotat cu metode de eficientizare a energiei. De exemplu, dacă afară se înregistrează temperaturi de primăvară, căldura din camere se deconectează, chiar și acum, în luna februarie”, mărturisește șefa serviciilor studenţeşti USM, Nelea Ursu.

La întrebarea noastră dacă au fost create condiții pentru persoane cu necesități speciale, aceasta a răspuns: „De obicei, aceste persoane sunt cazate în căminul nr. 4 al Univeristății de Stat. Dacă vor fi aduși studenți și aici, atunci administrația îi cazează la etajul întâi al căminului, pentru a facilita deplasarea studenților cu necesități speciale”.

În vecinătatea căminului nr. 10 decurg lucrările de reparație a căminului nr. 11, care urmează a fi dat în exploatare până la începutul noului an de studii. Alte patru cămine studențești urmează a fi reparate până la sfârșitul anului 2018. Renovarea clădirilor are loc în cadrul unui parteneriat cu o companie de construcţii.

 

PC. Căminul 10 al USM

 

PC. Căminul 10 al USM

PC. Căminul 10 al USM

PC. Căminul 10 al USM

PC. Căminul 10 al USM

PC. Căminul 10 al USM

PC. Căminul 10 al USM

PC. Căminul 10 al USM

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente