200 de exponate ale invențiilor lui Leonardo da Vinci vor fi expuse la Muzeul Național de Istorie

cina
Foto: PC: trilulilu.ro

Pentru prima dată în Moldova va fi organizată expoziția internațională dedicată creației lui Leonardo da Vinci. Expoziția „Invențiile lui da Vinci” va fi deschisă la Muzeul Național de Istorie începând cu data de 1 februarie 2016 și până pe 1 aprilie 2016.

Expoziţia „Da Vinci – Invenţii” reuneşte circa 50 de modele de maşinării, proiectate acum 500 de ani de cea mai importantă figură culturală a Renaşterii, care sunt grupate în următoarele categorii: maşini de război, maşini hidraulice, maşini de zbor, maşini pentru construcţii şi maşini pentru manufacturare. Modelele, unele funcţionale, sunt realizate în lemn şi respectă fidel schiţele şi proiectele lui Leonardo da Vinci, care nu au fost reproduse în timpul vieţii inventatorului. .

 

PC: facebook.com/davinciinchisinau

Vizitatorii vor putea vedea în sălile de muzeu bicicleta, aparatul de zbor, submarinul, acvalangul, oraşul perfect şi multe alte invenţii făcute de Leonardo da Vinci în secolul al XV-lea.

Alături de modelele de maşinării, expoziţia mai cuprinde şi copii ale celor mai renumite manuscrise şi note de anatomie ale lui da Vinci, reproduceri în format 3D ale capodoperelor „Mona Lisa”, „Cina cea de taina”, „Omul Vitruvian” şi a unicei sculpturi a artistului – statuia ecvestră a lui Francesco Sforza.

 

PC: facebook.com/BisConcertGrup

Expoziția „Invențiile lui da Vinci” mai conține și manuscrisele autorului din anatomie. De asemenea, vizitatorii vor vedea și picturile lui da Vinci într-un format 3D. Printre tablourile expuse vor fi: „Mona Lisa”, „Cina cea de taină”, „Omul Virtruvian”, precum și unica sculptură a artistului „Calul lui Leonardo”.

Expoziția este singura care poate fi deplasată și este creată de o companie australiană. Aceasta a fost creată în colaborare cu muzeul „Leonardo da Vinci Museo” din Italia. Exponatele reprezintă întruchiparea genialității lui Leonardo ca inventator, savant și inginer.

Programul de lucru al expoziţiei:

Luni-vineri: 10:00 – 19:00, sâmbătă-duminică: 10:00 – 18:00. Fără zile de odihnă.

Costul biletului de intrare în expoziţie:

# În zilele lucrătoare:
70 lei – pensionari, invalizi şi veterani de război; 80 lei – elevi, 90 lei – studenţi, 100 lei – adulţi;
# În zilele de weekend:
70 lei – pensionari, invalizi şi veterani de război; 90 lei – elevi, 100 lei – studenţi, 120 lei – adulţi.

Facilităţi la taxa de intrare în expoziţie:

# Copiii cu vârste până la 7 ani intră gratis;
# Elevii care vizitează expoziţia în grup mai mare de 10 persoane vor achita 70 lei/per persoană;
# Studenţii care vor vizita expoziţia în grup mai mare de 10 persoane vor achita 80 lei/per persoană;
# Publicul adult din cadrul instituţiilor / organizaţiilor care va vizita expoziţia în grup ce depăşeşte 20 de persoane va achita 80 lei/per persoană.

Ghidarea publicului în expoziţie se va face contra plată. Costul ghidajului: 70 lei pentru un grup de elevi, de pensionari, invalizi şi veterani de război; 100 lei pentru un grup de alte categorii de public.

 

PC: facebook.com/BisConcertGrup

Inedita expoziţie itinerantă „Da Vinci – Invenţii” a fost realizată de Compania australiană „Grande Exhibitions” sub egida Muzeului „Leonardo da Vinci” de la Roma, cu sprijinul multor specialişti italieni. Toate invenţiile au fost create de artizani italieni, care au utilizat tehnici şi materiale similare cu cele folosite în vremea Renaşterii. Aceştia au cercetat peste 6.000 de pagini din caietele de notiţe ale lui Leonardo – aşa-zisele codexuri, dezlegând ghicitori ascunse, greşeli făcute intenţionat şi litere întoarse în oglindă, prin care da Vinci încercase să-şi menţină secretul invenţiilor.

Organizatorii menționează că expoziția are menirea de a permite oamenilor din toată lumea să admire talentul artistului. Din 2006, din momentul lansării expoziției, aceasta a fost văzută de locuitorii Statelor Unite ale Americii, Americii Latine, Africii de Sud, Japoniei, Rusiei, Marii Britaniei etc. Numărul vizitatorilor ajunge până la milioane. Expoziția „Invențiile lui da Vinci” nu are limitări de vârstă, este destinată tuturor doritorilor de a o vizita.

 

PC: facebook.com/davinciinchisinau
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente