Europa pentru Moldova: Povestea accesoriilor cu „vino-ncoa” de la Estradi

collage estradi
Foto: Accesorii cu „vino-ncoa” de la Estradi

În urmă cu doi ani se lansa pe piață Estradi, un brand autohton de accesorii tricotate și din piele, conceput și administrat de Diana Bargan Ignat și Tatiana Cotruță. După doi ani de comercializare online, tinerele își doresc ca brandul lor să evolueze la scară internațională în același format și să devină un nume de referință în domeniul accesoriilor originale.

Fetele s-au gândit să creeze lucruri care le-ar plăcea lor și pe care cu mândrie le-ar purta. Deși au cochetat cu ideea încă înainte cu un an de la lansare, participarea în cadrul programului european de mentorat „Inspiro” și a concursului lansat la sfârșitul programului le-a adus tinerelor un premiu de 1.000 de dolari, bani ce au reprezentat și investiția în prima colecție „Estradi” lansată în iarna anului  2013.

Numărat în oameni, brandul „Estradi” înseamnă Diana Bargan Ignat și Tatiana Cotruță, echipa de administrare și management. Diana a absolvit facultatea Relații economice internaționale, iar Tatiana a studiat Marketing. Fetele se implică în toate etapele de producere, pentru a cunoaște și a putea administra mai bine fiecare proces, iar partea de design este concepută, de asemenea, de ele.

 

 

„E mult spus că suntem designeri, odată ce nu am avut o formare profesională în acest domeniu, avem însă un simț interior a ceea ce se numește frumos orientat spre ceea ce ar merge pe piață și iată așa se nasc produsele Estradi”, spune Diana.

 

 

 

Estradi realizează și produse la comandă, pentru clienți autohtoni, dar și internaționali. Încă de anul trecut au avut comenzi din Marea Britanie, Spania și mai multe orașe din România.

Echipa de producere are, în medie, 10 persoane, număr care poate varia în dependență de sezon și de comenzi. Aceasta se împarte între secția de tricotaje și cea de marochinărie, întrucât Estradi produce în principal produse tricotate și din piele. Cel mai aglomerat sezon începe în noiembrie, perioadă în care vânzările cresc până la 25 %. Acest val ține tot sezonul de iarnă, pentru că brandul are și o largă diversitate de produse corespunzătoare sezonului. În medie însă numărul clienților lunari poate ajunge până la 100.

 

Diana: Inițial ne-am lansat cu trei categorii de produse: articole tricotate (căciuli, fulare, ciorapi, cipici, mănuși), articole din piele naturală (genți, centuri) și bijuterii. Linia principală pe care au urmat-o a fost constituită din motive tradiționale, elemente pe care se bazează și în scopul lor de a cuceri piața internațională.

Între timp, au renunțat la bijuterii, pentru că este complicat să găsești materie primă calitativă pe piață, iar dacă se găsește, aceasta este scumpă. De asemenea, pe piață există un număr mare de persoane fizice care confecționează bijuterii și ele pot oferi un preț mai mic, pentru că nu au o întreprindere care suportă anumite cheltuieli. În același context, este greu de găsit și specialiști profesioniști, majoritatea fiind amatori, ne-au povestit antreprenoarele.

Tinerele ne-au relatat că, deși au o formulă întreagă de formare a prețului final al unui produs, uneori nu o pot păstra, pentru că nu-și doresc să propună prețuri inaccesibile. De aceea, ele spun că este foarte importantă orientarea după posibilitățile pieții, luându-se totodată în calcul materia primă, munca depusă, ambalajul, cheltuielile administrative, întreținerea site-ului, ședințele foto. În pachetul de servicii Estradi se poate include și livrarea, la alegerea clientului.

Până la trei luni poate dura producerea unei genți din piele, iar prețul acesteia poate ajunge până la 2.500 de lei. Pe de altă parte, fetele confecționează și accesorii mai puțin întâlnite, cum ar fi hăinuțe pentru căni, prețul cărora începe de la 50 de lei.

 

Materia primă cu care lucrează este cumpărată în ultimă instanță din Moldova. De obicei, aceasta este importată în mare parte: pielea din Italia, firul de tricotaj din Turcia, Australia sau China, doar lâna pentru ciorapi fiind, în prezent, un produs autohton. În viitor fetele spun că-și doresc să găsească un furnizor de materie primă din Moldova.

Dacă suma investită în prima colecție a fost de 1.000 de dolari, aceasta a crescut de la colecție la colecție, odată cu volumul produs, complexitatea modelelor și calitatea producerii. Acum lucrează pentru colecția de primăvară care va fi constituită în principal din articole de marochinărie: genți, centuri, portmonee și alte accesorii din piele.

 

Dacă vă întrebați unde puteți vedea colecțiile Estradi, răspunsul îl găsiți pe www.estradi.md. De asemenea, este foarte probabil să le întâlniți pe Diana și Tatiana la expozițiile organizate în oraș, acestea fiind posibilitățile prin care puteți achiziționa ceva.

Diana: Tendința comerțului online este în creștere. Consumatorul modern preferă să cumpere online. Sigur că primim deseori întrebări de genul: „unde pot să probez?”, „unde pot să văd produsul?” și asta pentru că moldovenii încă sunt reticenți atunci când vine vorba de a face comerț online în Moldova, pe când comerțul internațional le sugerează deja un nivel mediu de încredere, fapt dovedit de creșterea popularității acestui gen de piață.

 

 

„Planificăm și ne dorim foarte mult să avem un show-room, dar suntem conștiente că aceasta este o investiție foarte mare. Ne dorim să ieșim peste hotarele țării, întrucât Estradi și-a planificat încă de la început să devină un brand internațional. Modalitatea cea mai simplă de a face acest lucru este printr-un magazin online”, spune Tatiana.

 

 

Pentru cine sunt produsele Estradi?

Atât pentru bărbați, cât și pentru femei, de obicei, pentru cei care au predilecție către lucruri frumoase. Dacă vorbim de vârstă, clienții Estradi au între 18 și 45 de ani.

Diana: În perspectivă, ne dorim să ne dezvoltăm la nivel internațional, să creștem în calitate, să fidelizăm clienții, ceea ce și se întâmplă deja. Ne dorim să mărim echipa și să creștem împreună cu ea.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente