Timofti către ambasadorii UE: „Structurile oligarhice își doresc deturnarea vectorului european”

3
Foto:Photo Credit: Președinte.md

Președintele Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti, a avut astăzi, 17 decembrie, o întrevedere cu un grup de ambasadori ai statelor din Uniunea Europeană. La întrevedere au participat, de asemenea, ministrul în exercițiu al Afacerilor Externe și Integrării Europene, doamna Natalia Gherman, și șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, domnul Pirkka Tapiola.

Președintele i-a informat pe diplomații europeni despre situația politică din țara noastră și, în particular, despre procesul de identificare a unui candidat la funcția de prim-ministru, prezentându-și viziunea cu privire la evoluțiile ulterioare ale situației politice.

Nicolae Timofti a arătat că este îngrijorat de informațiile pe care le deține, cu privire la pericolul deturnării vectorului european al Republicii Moldova prin acțiuni concertate ale unor forțe politice interesate și a unor structuri oligarhice, care doresc să influențeze instituția prezidențială și să-și sporească influența asupra altor instituții ale statului.

Președintele le-a spus ambasadorilor europeni că nu va ceda presiunilor exercitate pe diferite coordonate asupra sa și asupra familiei sale, prin care se urmărește influențarea deciziilor șefului statului.

Diplomații europeni și-au exprimat susținerea față de poziția președintelui, declarând că îl susțin personal pe Nicolae Timofti în efortul său de a promova practicile europene. „Orice presiune asupra șefului statului este inacceptabilă. Vom sprijini un Guvern care va face să funcționeze instituțiile, va distruge sistemul statului captiv, va consolida societatea, va reduce corupția și va asigura independența energetică a țării. Dorim dezvoltarea pozitivă și stabilă a Republicii Moldova”, a declarat șeful Delegației Uniunii Europene, domnul Pirkka Tapiola.

„Este importantă stabilitatea, dar și mai importantă este menținerea democrației în Republica Moldova”, a notat, la rândul său, ambasadorul Republicii Franceze, domnul Pascal Vagogne.

Ambasadorul Germaniei în Republica Moldova, doamna Ulrike Knotz, a spus că a fost șocant să audă despre exercitarea unor presiuni asupra șefului statului și asupra familiei sale.

Ambasadorul Republicii Cehe, domnul Jaromír Kvapil, a declarat la rândul său: „Oponenții Dumneavoastră sunt puternici, dar noi avem încredere în Dumneavoastră”.

Ambasadorul României, domnul Marius Lazurca, și-a declarat sprijinul pentru acțiunile șefului statului și a pledat pentru formarea cât mai grabnică a unui Guvern proeuropean la Chișinău.

Președintele Timofti le-a mulțumit diplomaților europeni pentru faptul că sprijină Republica Moldova și și-a exprimat speranța că forțele politice de la Chișinău vor găsi soluții pentru depășirea actualei crize politice și formarea unui Guvern proeuropean.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente