Instanța de judecată a obligat statul să vândă firmei Finpar Invest, controlată de Vlad Plahotniuc, un teren cu suprafața de un hectar, pe care sunt amplasate sediile televiziunilor care-i aparțin.
Pe 24 noiembrie 2015, Curtea de Apel Chişinău a recunoscut ca legală încheierea emisă pe 17 iunie 2015 de Judecătoria Buiucani prin care Agenţia Proprietăţii Publice a fost obligată să încheie un contract de vânzare-cumpărare cu Finpar Invest asupra unui teren de 1,17 hectare de pe strada Ghioceilor, scrie portalul Mold-street.
Pe același teren sunt amplasate sediile celor două grupuri media ce sunt controlate de Vlad Plahotniuc şi care includ patru televiziuni şi trei posturi radio.
Instanţa a considerat ilegal refuzul Agenţiei Proprietăţii Publice de semna un contract de vânzare-cumpărare cu Finpar Invest pentru terenul de 1,17 hectare amplasat la Moldexpo. Totodată completul de judecată a respins şi recursul declarat de jurnalistul Vitalie Voznoi contra încheierii judecătoriei Buiucani din 17 iunie 2015, prin care i s-a interzis să înregistreze video şedinţa instanţei în care s-a examinat acest dosar.
O investigație realizată de reporterii RISE Moldova a scos la iveală că Finpar Invest este una dintre cele mai mari companii imobiliare din Moldova şi are legături strânse cu omul de afaceri politicianul Vlad Plahotniuc.
Potrivit RISE, Finpar Invest, este cea mai veche companie a familiei Plahotniuc și a fost fondată în 1993, cu denumirea de Centrul de profilaxie a infracțiunilor și reabilitare a minorilor „MINOR” SRL, cu un capital social de 35 mii ruble. În 1998, Oxana Childescu, soția lui Vladimir Plahotniuc, devine acționar cu 95% din capitalul companiei. În 2003, pachetul de 95% este transmis Verei Morozan, sora lui Plahotniuc, iar din 2005, acționari au devenit mai multe companii offshore, reprezentate prin procură de mai mulți interpuși. Tot în 2005, capitalul social a fost modificat de la 35 mii de ruble la 11 milioane de lei. În 2008, Centrul de profilaxie a infracțiunilor și reabilitare a minorilor „MINOR” își schimbă denumirea în Finpar Invest SRL.
După mai multe modificări în structura acționariatului, din august 2014, acționarul unic la Finpar este Asirapal Enterprises Ltd. (Cipru), fondată de alte două companii offshore.