Un moldovean și doi cetățeni afgani au murit după ce un elicopter de model Mi-8 MTV1, care îi aparține unei companii moldovenești, a fost capturat azi în Afganistan de către talibani. În elicopter s-ar mai fi aflat alți doi piloți moldoveni care au fost luați ostatici. Iată ce se cunoaște despre compania aeriană din Moldova care activa în Afganistan.
Compania aeriană „Valan International Cargo CHARTER” SRL a fost înființată în anul 1998 cu scopul de a promova pe piața globală a serviciilor de aviație navele aeronautice de origine rusă și/sau ucraineană, precum și pentru a atrage colaborări cu operatorii din marile companii și organizații internaționale.
Potrivit site-ului companiei aeriene, aceasta are o flotă compusă din trei aeronave AN-26-100 și opt elicoptere Mi-8 MTV-1. Dintre acestea, un AN-26-100 și trei elicoptere MI-8 MTV-1 fac parte din proprietatea companiei aeriene. Celelalte aeronave sunt închiriate de către companie de la parteneri de încredere pe termen lung (leasing). În cadrul companiei activează 120 de angajați, dintre care personal de bază și angajați prin contract.
Compania aeriană este specializată în operațiuni de transport aerian și a personalului administrativ pentru clienții corporativi pe aeronava AN-26-100 și MI-8 MTV, în conformitate cu cerințele din Administrația de Stat a Republicii Moldova, pe baza cerințelor de OACI și JAA (JAA ). Printre clienții „Valan International Cargo CHARTER” se numără:
– UN,
– World Food Program,
– US Department for International Development
– și companii private care sunt parteneri ai organizațiilor internaționale.
Compania prestează următoarele servicii: transportarea mărfurilor și pasagerilor, transportul de mărfuri periculoase, evacuarea medicală de urgență și de stingere a incendiilor, precum și alte lucrări speciale.
Potrivit unui material plasat pe publika.md, în luna octombrie anul curent, compania „Valan International Cargo Charter” a împlinit 17 ani de activitate. Din momentul înființării și până în prezent, compania s-a dezvoltat încontinuu, înregistrând o creștere dinamică și transformându-se într-un furnizor internațional de prim rang pentru industria transporturilor aeriene din Republica Moldova. „Aeronavele companiei noastre au participat în cadrul misiunilor internaționale, în state ca: Afganistan, Irak, efectuând zboruri sub egida ONU și alte organizații internaționale, a declarat prim-vicedirectorul general al «Valan International Cargo Charter»”, Gheroghe Grițcan.
„În 2007, un elicopter al companiei noastre a transportat secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, pentru a monitoriza procesul democrat de alegeri. În anul 2010, un elicopter al companiei noastre a participat în cadrul contractului de stingere a incendiilor în Turcia”, a spus șeful Secției relații internaționale a «Valan International Cargo Charter»”, Cristina Griţcan.
În anul 2006, compania s-a reorientat strategic, achiziționând prima aeronavă – un elicopter de tip Mi-8 MTV-1 – procurat în baza creditului contractat de la Moldova Agroindbank, punând bazele unei cooperări de lungă durată cu această instituție financiară.
În luna martie 2015, compania aeriană a început executarea misiunilor umanitare în Sudanul de Sud. De asemenea, în luna martie a anului curent, compania a prelungit contractul cu francezii de la compania ICS ce ține de avionul AN 26 pentru a efectuarea zborurilor de transport cu mărfuri civile pentru Ministerul francez al Apărării.