Autorii din Moldova, cărțile cărora sunt traduse în engleză, pot câștiga un premiu în valoare de 20 000 de euro

carte, cărți, lectură
Foto:#diez

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) premiază și în acest an cele mai bune lucrări de ficțiune. Premiul BERD pentru literatură 2025 este acordat romanelor sau culegerilor de povești scrise în limba română și traduse în limba engleză.

Câștigătorii vor beneficia de un premiu în valoare de 20 000 de euro. Banii vor fi împărțiți în mod egal între autor și traducător. Candidații care se vor clasa pe locul 2 și 3 vor primi câte 4 000 de euro, sumă care va fi, de asemenea, împărțită egal între autori și traducători.

Autorii trebuie să îndeplinească următoarele criterii de eligibilitate:
# romanele sau culegerile de povești depuse trebuie redactate inițial în limba română, iar ulterior traduse în limba engleză;
# candidații trebuie să fie cetățeni ai Republicii Moldova;
# lucrările nu trebuie să fie traduse sau publicate de autor;
# premiul se acordă doar cărților traduse în engleză pentru prima dată în perioada 15 noiembrie 2023 și 14 noiembrie 2024;
# autorii pot expedia cărți din mai multe țări de operare. De exemplu, un editor moldovean poate trimite câte o carte din România, Ucraina, Moldova și Mongolia, dar nu două din Moldova;
# autorul și traducătorul lucrării trebuie să fie în viață la momentul depunerii.

Editorii moldoveni care își doresc să participe trebuie să completeze acest formular de înregistrare. Termenul-limită pentru înscriere este 6 decembrie. Ulterior, autorii trebuie să depună la BERD șase copii ale lucrării cu care candidează.

Evenimentul de premiere se va desfășura la sediul Băncii din Londra, pe 24 iunie 2025. Chetuielile pentru călătorie și cazare vor fi acoperite de către organizatori. În anul 2024, cartea „Sfârșitul” de Attila Bartis a fost declarată câștigătoare.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine