Copiii pot participa la atelierul Minimest din cadrul ediției aniversare Anim’est 2015

minimest
Foto: Minimest 2014

Cei mai mici, dar și cei mai dragi fani ai Festivalului Anim’est la Chișinău au un nou motiv de fericire. Ajuns la cea de-a cincea ediție, Anim’est revine cu Workshopul Minimest, unde copiii se pot transforma din amatori de desene animate în creatorii acestora.

În cadrul workshopului, timp de câte două ore pe zi, picii vor avea ocazia să descopere secretele animației, fiind ghidați de Vasile Alboiu, un artist grafic, vizual, producător, scenograf și regizor.

Anul trecut, acesta a mai susținut un workshop de animație pentru 13 copii, care au învățat tehnica stop-motion, în cadrul Anim’est 2014 Chișinău. Drept rezultat, micii participanți și, mai nou, tinerii animatori au devenit autori ai trei scurtmetraje de animație, care au fost rulate pe marele ecran, la Cinema Odeon, în cadrul Minimest. Acestea pot fi vizionate aici, iar mai multe detalii despre ediția din 2014 vezi aici.

Atelierul din acest an va avea loc în perioada 26-30 octombrie, între orele 15.00 și 17.00 zilnic, în incinta Alianței Franceze, care se află pe str. Sfatul Țării 18, et. 3.

La workshop sunt invitați să aplice copiii cu vârsta cuprinsă între 8 și 12 ani. Picii trebuie să deseneze un personaj inventat de ei, să-i facă o poză și, alături de o scurtă descriere a acestuia, s-o trimită pe adresa [email protected], incluzând în subiectul mesajului textul Workshop Minimest Chișinău. Copiii pot trimite aplicațiile până pe 25 octombrie.

Până acum, în cadrul Anim’est, au mai fost organizate peste 20 de workshop-uri pentru copii și tineri animatori, dar şi zeci de masterclass-uri, iar începând cu 2011, are loc și un atelier extins în afara festivalului, Animation Worksheep, destinat tinerilor animatori din România şi Republica Moldova. Mai mult, Anim’est vrea să extindă această platformă educaţională, astfel încât Animation Worksheep să devină un atelier permanent de film de animaţie, cu training-uri, masterclass-uri şi workshop-uri pe întreg parcursul anului. Pentru mai multe detalii, accesează pagina Anim’est Chișinău și urmărește #diez.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente