Opinie avocat: Ce riscă tânărul Adrian Pleșca pentru vopsirea scărilor de la Valea Trandafirilor

smcollage
Foto: Avocatul Sergiu Muntean despre cazul lui Adrian Pleșca

În presă se vehiculează precum că tânărul Adrian Pleșca, coordonatorul proiectului „Orașul Meu”, riscă șase ani de închisoare pentru pictarea scărilor din parcul „Valea Trandafirilor”. Pentru a vedea dacă e adevărat, echipa #diez l-a contactat pe avocatul Sergiu Muntean și l-am rugat să ne explice situația.

Am observat că tinerii care și-au propus să vopsească scările din parcul Valea Trandafirilor riscă să fie invinuiți de huliganism, samovolnicie și vandalism, – personal consider că – deși activistul Alexei Dmitrov a depus o plângere invocând aceste infracțiuni prevăzute de Codul Penal, faptele acestora nu pot fi calificate drept samovolnicie pe motiv că samovolnicia prin sine reprezintă realizarea sau exercitarea într-un mod arbitrar sau neconform prevederilor legale și încălcând procedura legal stabilită a unui drept legitim ce le-ar aparține, ori activistul Alexei Dmitrov pretinde că ei nu au avut dreptul să aducă careva modificări sau să influențeze în vreun fel acest edificiu (scările), respectiv nu poate fi vorba de samavolnicie”, spune avocatul Sergiu Muntean de la Cabinetul Avocatului „Muntean Sergiu”.

„Referindu-ne la infracțiunea de huliganism care, la fel, a fost invocată de către activistul Dmitriev, nici aceasta nu poate fi aplicată acestor tineri, deoarece huliganismul, conform legii penale, reprezintă „comportament cinic, obraznic, grosolan, exprimat prin manifestarea lipsei de respect și în majoritatea cazurilor însoțit de violență sau amenințarea cu aplicarea ei”, referindu-se mai degrabă la situațiile când persoanele, într-un loc public, agresează pe cineva sau comit acte ce denotă cinism grav, or, acești tineri au avut scop absolut opus caracteristicilor infracțiunii de huliganism.

 

Avocatul Sergiu Muntean

În asemenea circumstanțe, unicul articol din cele invocate în plângere, care ar putea fi aplicabil doar în lipsa actelor ce confirmă dreptul acestora de a efectua lucrările de vopsire, amenajare a acestui edificiu ar fi „Vandalismul”, art. 288 al Codului Penal, deoarece această normă ce se referă la infracțiunea de vandalism prevede și „pângărirea edificiilor publice” și când este vorba despre acțiunea comisă de două sau mai multe persoane, vârsta de atragere la răspundere este de la 14 ani, însă în cazul în care există totuși actele necesare eliberate de autoritățile competente în domeniu – este imposibil ca aceștia să fie atrași la răspundere”, mai adaugă Sergiu Muntean.

 

Cum urmează să arate scările de la Valea Trandafirilor

Potrivit avocatului, în privința pedepsei aplicabile conform articolului dat, dacă ar ajunge totuși să fie aplicată tinerilor, aceștia ar risca, conform Codului Penal, una din următoarele pedepse: amendă în mărime de la 200 la 700 unităţi convenţionale, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore sau, în cel mai grav caz, închisoare de până la trei ani.

Totuși, calificarea oficială urmează a fi dată de organele de drept competente, iar vina acestora urmează a fi demonstrată și probată în cadrul procesului penal desfășurat în baza principiului legalității cu respectarea prezumției de nevinovăție.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente