(foto) Sfaturi de la antreprenorii Tekwill pentru a avea o afacere de succes în Moldova

tek10
Foto:Câștigătorii sesiunii de Pitching din cadrul evenimentului de vineri seara

În seara zilei de vineri a luat naștere un proiect ambițios și anume Tekwill Sneak Peak Night, unde toți specialiștii de IT și viitorii și actualii antreprenori din țară și de peste hotare au venit pentru ca să participe la sesiuni de prezentări și discuții, pentru a putea inspira viitoarele generații antreprenoriale.

La eveniment au participat câțiva antreprenori și specialiști care își au afaceri atât aici, cât și peste hotare, pentru a oferi sfaturi celor prezenți, pentru a le da șansa să se inspire la viitoarele sale proiecte. Printre oaspeții evenimentului s-au numărat Artur Gurău, Anca Albu, Grigore Răileanu, Kumail Jetha, Gary Whitehill și alți susținători ai antreprenoriatului din țară.

Prin urmare, câteva din sfaturile oferite de către speakerii evenimentului au fost:

#1. Trebuie să ai răbdare în ceea ce faci și să fii flexibil, pentru a-ți putea valorifica potențialul;

#2. Potențialul inovațional din țară este incredibil, antreprenorii ar trebui doar să vadă acest lucru;

#3. Trebuie să fii inspirat atât de succese, cât și de erori;

#4. Istoriile de succes în antreprenoriat trebuie să fie motivaționale – dacă, spre exemplu, cineva construiește în Moldova o afacere care ar rezolva poate problema traficului intensiv, aceasta ar putea deveni o istorie de succes;

#5. Dacă crezi în ideea ta, lucrează la ea;

#6. Având o „bază” potrivită, ai putea găsi din ce în ce mai multe activități pentru afacerea ta;

#7. Pleacă și obține experiență în alte țări, dar ține minte că este extrem de important să te întorci acasă, pentru a susține ecosistemul local al afacerilor;

#8. Afacerile din Moldova ar putea fi competitive la nivel internațional, dacă Guvernul le-ar fi susținut;

#9. Cu cât mai mult procrastinezi, cu atât mai greu îți va fi să ai lucrul tău făcut;

#10. Dacă deja deții o afacere, uneori trebuie să pui dorințele lucrătorilor tăi mai sus decât necesitățile tale.

În cadrul evenimentului a fost anunțată lansarea unui proiect important pentru Moldova și anume Spherik Accelerator, detalii despre care vei găsi pe #diez mai târziu.

De asemenea, în cadrul Tekwill, cinci tineri și-au prezentat ideile de startup-uri, pentru a putea câștiga oportunitatea de a obține o practică mai bună la sesiunile de pitching, vor avea parte de diverse workshopuri utile conduse de către șase experți mondiali în domeniul startup-urilor. Cele mai bune idei, care au câștigat, au fost FastAutostop, Hello Career și FitHero, un proiect ce urmărește să îmbunătățească sănătatea persoanelor bolnave de obezitate.

Urmărește pagina ATIC pentru a fi la curent cu mai multe evenimente antreprenoriale și IT atât de necesare ție.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente