Edusoft – hackatonul care creează aplicații pentru matematică, pentru a ușura viața elevilor

edusoft
Foto: Edusoft

Primul concurs pentru studierea matematicii în școli – Hackaton-ul EduSoft – a fost lansat pe 9 octombrie 2015 la Chişinău. Competiţia reprezintă un exercițiu practic pentru studenți, prin care aceștia vor dezvolta aplicații menite să sporească eficiența predării matematicii în școală şi să stimuleze interesul elevilor pentru această disciplină.

Hackthon EduSoft este organizat de Laboratorul de Inovaţii Sociale MiLab, un proiect al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și al Centrului de Guvernare Electronică, cu susținerea Ministerului Educației şi al Asociaţiei Companiilor din Domeniul TIC.

Hacktahonul este deschis studenților specializați în programare, design și marketing. Exerciţiul se va desfășura în perioada 9 octombrie – 7 noiembrie, timp în care echipele se vor întruni în zilele de sâmbătă pentru a dezvolta versiunea Beta a aplicațiilor. Participanții vor avea posibilitatea să facă schimb de idei şi să primească recomandări de la mentorii lor. Concursul mai prevede etapa de testare a aplicaţiilor de către potențialii utilizatori – profesori și elevi. După expirarea celor patru săptămâni de concurs, participanţii vor prezenta aplicaţiile dezvoltate unui juriu format din experţi. Echipele câştigătoare vor beneficia de cadouri din partea partenerilor.

Inițiativa unui astfel de hackathon vine chiar din partea studenților. În iulie 2015, MiLab a testat la scară mică acest exerciţiu, cu o echipă din șase studenți de la Universitatea Tehnică din Moldova şi cu profesori de matematică.

Viceministra educației, Nadia Cristea, prezentă la lansarea hackathonului, a afirmat că „implementarea tehnologiilor informaționale în educație nu poate avea loc fără dotarea școlilor cu programe operaţionale educaționale. Iniţiativa lansată azi vine să încurajeze studenții de la facultățile IT să dezvolte aplicații care ar putea fi utilizate în școli. În cazul în care acestea vor fi apreciate de juriul concursului și de cadrele didactice, Ministerul Educației va recomanda utilizarea acestor aplicații școlilor din republică”.

Echipa #diez va reveni cu ideile la care vor lucra participanții.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente