Corina Fusu a criticat fosta conducere a ministerul Educației, în frunte cu ministrul Maia Sandu, despre care a spus că nu și-a făcut munca până la capăt. Declarația a fost făcută astăzi, de către actual ministrul al Educației, în cadrul unei conferințe de presă privind îmbunătățirea Regulamentului cu privire la organizarea şi desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției de director şi a director adjunct în instituțiile de învățământ general.
„Regulamentul privind desemnarea directorilor a fost aprobat prin Ordinul Ministrului Educației nr. 163 la data de 23 martie 2015. Prin urmare, teoretic a fost timp suficient pentru a asigura implementarea acestuia, dacă fostul ministru și echipa sa și-ar fi făcut datoria. Însă, până la data investirii noului ministru în funcție, Instrucțiunea tehnică cu privire la testarea candidaților în vederea obținerii certificatului de îndeplinire a standardului minim de competențe profesionale și manageriale în sistemul educațional, nu era aprobată. Nu erau, de asemenea, elaborate testele și nu a fost demarat nici un concurs”, a declarat Corina Fusu în cadrul conferinței.
Totodată aceasta a mai acuzat fosta conducere care a dat dovadă de prea mult zel când s-au făcut o serie de pași care la moment nu pot fi puși în practică. „Educația este un proces național și nu copilul unei singure persoane, iar reforma trebuie făcută cu cap, în așa fel, încât să nu blocheze funcționarea sistemului. Este nevoie de evoluție în educație și nu de revoluție. Nimeni nu e în drept să pretindă că deține monopolul asupra educației copiilor noștri. Iar nervozitatea cauzată de restanțe și frustrări nu își au locul aici, căci oamenii au nevoie de soluții, de acțiuni, nu de văitat. Din prea mult zel s-au făcut o serie de pași care nu pot fi puși în practică. Acum este important să depășim etapa în care doar vorbim despre reforma în educație, ci să o facem cu și pentru beneficiarii ei. Doar așa vom moderniza educația în Republica Moldova”, a mai adăugat Fusu.
Actualmente, echipa de la minister „lucrează asupra unei analize aprofundate a măsurilor care pot fi preluate din mandatul anterior, păstrând tot ce e bun, venind totodată și cu idei noi”. Potrivit Corinei Fusu, fiecare minister e un mandat politic și activitatea se îndeplinește cu sprijinul respectiv: politicul nu poate fi desprins de administrativ, căci răspunderea față de oameni este comună.
De asemenea, deoarece Inspectoratul Școlar Național se afla încă în proces de constituire, directorii instituțiilor de învățământ din țară urmează să fie desemnați de către Autoritățile Publice Locale până la 23 septembrie.