Maia Sandu critică noua conducere a Ministerului Educației într-un mesaj pe Facebook

maia-sandu
Foto: PC: zdg.md

Maia Sandu, fostul ministru al Educației, s-a pronunțat cu un mesaj critic pe pagina sa de Facebook, unde acuză Partidul Liberal că ar fi ales candidatura pentru conducerea Ministerului în baza apartenențelor politice.

Mesajul pe care l-a postat începe cu evidențierea faptului că noul ministru, Corina Fusu, accentuează mult prea des asupra partidului din care face parte. „În cei trei ani la Minister, niciodată nu le-am vorbit colegilor de acolo despre partid. Actualul ministru a vorbit despre PL chiar de la prima ședință. Doi din cei trei viceminiștri pe care i-am avut și secretarul de stat nu au fost membri de partid și aceasta nu a fost o problemă pentru partidul care m-a delegat.”

„Pentru PL apartenența politică este, se pare, criteriul principal în selectarea echipei. Foștii mei colegi de la Minister primesc ordine prin telefon de la oameni din afara instituției care fac referință la înțelegeri cu președintele PL”, continuă Maia Sandu. „Nu așa funcționează o instituție de stat, iar capital politic poți obține doar atunci când sistemul merge bine și se îndreaptă în direcția corectă, dar pentru asta el trebuie condus cu sprijinul tehnicienilor, nu al politrucilor.”

Potrivit spuselor fostului ministru, Ministerul Educației are cea mai puternică echipă dintre toate instituțiile publice. „Acest lucru ar putea deveni un avantaj enorm pentru noua conducere a Ministerului și pentru PL, în general, dacă aceștia ar reuși să depășească frica de a comunica cu oameni care nu sunt membri PL.”

În acest context, Maia Sandu se referă la mai multe proiecte la care s-a lucrat timp de aproape doi ani și care sunt gata pentru lansare sau sunt la etapa de definitivare, precum ar fi: Cadrul național de referință pentru revizuirea curriculară, Programul național pentru atragerea și menținerea în sistem a cadrelor didactice de calitate (și asistența financiară în valoare de 15 milioane de dolari promisă de Banca Mondială pentru implementarea programului), Standardele pentru cadrele didactice și altele.

„Conducerea Ministerului ar putea obține un sprijin popular imediat, dacă ar promova și implementa aceste politici. Pentru aceasta trebuie să comunice cu oamenii care lucrează la aceste documente, șefi de direcții, consultanți, în special cu consultantul internațional finanțat de Comisia Europeană, care, în ultimii doi ani și jumătate, a fost călăuza Ministerului în promovarea reformelor. Din păcate, pentru moment, sfetnicul principal al noii conduceri este «cel mai abil» cumpărător de autobuze școlare și cel care, timp de mai mulți ani, a stins dijmă din sector”, a conchis mesajul său Maia Sandu, fost ministru al Educației în Republica Moldova.

Amintim că noul ministru al Educației, Corina Fusu, intenționează să modifice reformele implementate de Maia Sandu, începând cu „Regulamentul privind ocuparea funcției de director”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente