Încă un viceministru pleacă de la Educație: „Se vrea o demolare a ceea ce a fost construit de echipa Maiei Sandu”

1234606_879786308720097_4828224227849463643_n
Foto:PC: TEDxChisinau/Victor Buzu

Viceministrul Liliana Nicolaescu-Onofrei și-a dat demisia din proprie inițiativă de la Ministerul Educației. Astăzi, 19 august, a fost ultima ei zi de lucru. Anunțul a fost făcut astăzi pe pagina sa de Facebook.

Decizia vine după ce Corina Fusu i-a dat de înțeles că nefiind membru a partidului Liberal aceasta nu are ce căuta în continuare în această funcție. „Astăzi este ultima mea zi de muncă la Ministerul Educației. În data de 7 august, fiind între două planuri de vacanță, unul la mare și altul la părinți, am avut o discuție cu dna Corina Fusu. Mai mulți colegi îmi transmisese că domnia sa ar dori să discutăm, și am venit. Și-a exprimat, într-un fel, deschiderea pentru a colabora. Dar, cum e vorba de construirea verticalei de partid, încă nu are o propunere. Rămânea să discutăm la întoarcerea mea din concediu. Am avut o săptămână de frământări. Și dacă mi se propune să rămân? Voi putea să lucrez cu dumneaei? Voi putea să fac totul ca să contribui la consolidarea a ceea ce am reușit să facem în echipă? În echipa Maia Sandu? Semnele de până acum nu sunt deloc bune, se vrea o demolare a ceea ce a fost construit… Am decis că voi putea să rămân, în cazul în care voi fi ascultată. În cazul în care vor fi ascultați mulți dintre colegii noștri, funcționari publici de meserie, care continuă sa-și facă onest zi de zi munca în Minister. Luni, însă dna Fusu nu a avut nicio propunere pentru mine. Se vedea că nu se simte tocmai bine. Înțeleg că s-a discutat. Înțeleg și cu cine s-a discutat. Nefiind membru de partid, nu ai ce cauta. Am rugat-o să-mi zică așa cum este – înțeleg prea bine ce se întâmplă și voi depune cererea. „Așa facem”, mi-a răspuns. Deci, în data de 17 august 2015, am depus cererea de demisie…”, a scris fostul viceministru.

Potrivit lui Onofrei, foștii săi colegi sunt acum într-o situație mai mult decât tristă la Minister. „Nu sunt ascultați. Nu sunt auziți. Nu sunt consultați tocmai pe probleme în care ei sunt experții… Sunt șocată că dna Fusu lucrează zi de zi cu Crudu. Da, acel Crudu pe care am fost nevoiți, „mulțumită” sistemului nostru judecătoresc, să-l reangajăm la minister. Dna Fusu, înțeleg că faceți parte dintr-un partid care v-a cerut să acceptați această funcție. Permiteți-mi să vă spun, cu toată sinceritatea, că depinde doar de dumneavoastră dacă veți reuși să deveniți un ministru adevărat. Un ministru care să poată lua decizii corecte. Un ministru care să poată convinge de justețea deciziilor sale un Minister, un Guvern, un partid, un Parlament, o societate. Cât despre mine, în acest moment, singura politică pe care înțeleg să o fac și voi face-o este cea educațională”, a mai adăugat aceasta.

Membrii Cabinetului de miniștri au acceptat, în cadrul şedinţei de astăzi a Guvernului, cererea de demisie. Liliana Nicolaescu-Onofrei a fost numită în funcţia de viceministru al Educaţiei printr-o hotărâre de Guvern în luna iulie 2013.

Reamintim că, Ministerul Educației, în frunte cu ministrul liberal Corina Fusu, vrea să modifice noul regulament cu privire la organizarea și desfășurarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în instituțiile de învățământ general, care a fost elaborat de echipa predecesoarei sale, Maia Sandu. Astfel, dacă proiectul de modificare propus pentru dezbateri publice va fi aprobat, candidații aspiranți la funcția de directori nu vor mai trebui să prezinte la concurs un certificat care le atestă standardul minim de competențe profesionale.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente