Tot mai mulți tineri încep să privească sceptic căsătoria, calificând-o drept o formalitate ce poate transforma viața cuplului în rutină, pe când alții încă mai consideră concubinajul un soi distructiv de relație care adesea e însoțită de instabilitate.
În condiția în care, conform csid.ro, 60 % din cupluri stau împreună înainte de căsătorie, iar posibilitatea concubinilor de a se despărți este de tocmai 80 la sută, #diez și-a propus să afle poziția tinerilor, întrebându-i dacă mariajul este cel care limitează viața profesională a tinerilor sau dacă poate fi numit concubinajul un tip de relație lipsit de stabilitate:
Dorina Bucătari
Nu consider mariajul o piedică în viața profesională. Limitele și le pun oamenii, nu circumstanțele. Unicul factor care ar putea duce la dezechilibrul dintre un job bine plătit și o familie puternică este lipsa de comunicare și incapabilitatea de a ajunge la un compromis, ceea ce, din păcate, există în multe familii, mai ales în cele tinere.
În ceea ce privește concubinajul, pot să spun că e, într-adevăr, un fel de relație instabilă, mai ales în cazul în care perechea decide să aibă copii. În caz că oamenii implicați în concubinaj ajung peste un timp la concluzia că aceștia nu mai pot trăi sub un acoperiș, pot spune cu certitudine: cea mai mare problemă va fi cea de ordin juridic și economic (cine se alege cu mobila din casă, copiii ș.a.m.d.).
Statutul de „căsătoriți”, cât de neplăcut ar suna asta, contează mai mult pentru femei. Fiecare din ele râvnește la mult-dorita ștampilă în pașaport și la nunți desprinse dintr-un basm (pe care, sincer vorbind, le consider o investiție destul de proastă de bani și timp).
Respectiv, consider acest statut mai mult o formalitate.
Concubinajul ar putea fi o fază inițială, care precede căsătoria, dar asta nu înseamnă că, în cazul în care un cuplu se află în statut de concubinaj, aceștia se vor căsători neapărat – este o alegere pe care o ia fiecare cuplu în parte.
Consider „vârsta potrivită” pentru căsătorie un clișeu. Există o vârstă medie pentru un anumit teritoriu, întrucât știm cu toții că nu este un normativ de vârstă pentru toate popoarele de pe Terra. Te căsătorești atunci când ești gata din punct de vedere fizic, moral și, nu în ultimul rând, financiar. Niciodată nu am înțeles căsătoriile, costul cărora au fost datorii exorbitante la bănci, lipsa unui acoperiș propriu și a unui job stabil și bine plătit. De ce au făcut asta? De dragu’ măritatului. Pentru că fata vecinului deja s-a măritat și are copii și-i bogată.
Andrei Țoncu
Nu cred că statutul de „căsătoriți” stopează viața profesională a tinerilor. Cred că bunăstarea și fericirea familiei depind în mare măsură de performanțele din viața profesională. Lipsa de responsabilitate și lenea ar putea limita viața profesională a tinerilor mult mai mult decât pasul de a întemeia o familie. Cât despre concubinaj, dacă luăm în calcul rata înaltă a divorțurilor în Moldova, nu cred că putem afirma faptul că acest tip de relație este o formă mai instabilă decât căsătoria.
Totuși, unele cupluri proaspăt căsătorite își percep căsnicia drept o formă de apropiere, realizând faptul că își unesc destinele și vor urma să întemeieze o familie, iar concubinajul, la rândul său, poate fi și o fază inițială, care precede căsătoria. Totul este relativ.
Ivan Țurcan
Căsătoria este un soi de contract civil în care oamenii își asumă anumite responsabilități, ceea ce nu neapărat e rău, însă aceasta distruge un pic din farmecul a ceea ce simt oamenii. Poate ei și vor aceste responsabilități din frica de a rămâne singuri, iar acest „contract” e un fel de asigurare, dacă nu în altcineva, atunci în sine însuși. Cred că mulți nici nu prea se gândesc la aceste lucruri și le numesc tradiție. Îmi aduce aminte de „Vova must die” – pentru că așa trebuie.
Concubinajul îmi pare ceva mai superior decât căsătoria, pentru că din lipsă de obligații oamenii oricum continuă să fie împreună. Decizia de a împărți spațiul și timpul este una liberă și necondiționată. Dacă oamenii simt ceva unul față de altul, nu cred că ei au nevoie de contracte precum cel de căsătorie. Fiecare poate pleca când simte că așa trebuie, iar această lipsă de obligație (care uneori poate fi teribilă, să fii cu cineva pentru că ești căsătorit/-ă) poate face ca relația să fie mult mai puternică și profundă.
Totuși, e bună și căsătoria și concubinajul, important este ca aceasta să nu facă rău cuplului, decizia finală oricum aparține fiecărui în parte, în dependență de valorile educate în familie sau pe care le împărtăși la moment, religie, locul unde activezi, soț/soție/familie etc.
Într-o societate precum cea moldovenească, unde tradițiile și obiceiurile încă mai au un rol important, căsătoria este și o nevoie și o obligație, iată de ce trebuie să ai mare curaj ca să ieși din rame.
Anișoara Luțcan
Cred cu certitudine că mariajul este un pas important într-o relație, mai bine zis o etapă mai puternică a vieții de cuplu, unde partenerii, de regulă, acceptă și își promit fidelitatea. Nu consider căsătoriile drept piedici în viața profesională a tinerilor, ba mai mult, acestea pot apropia cu mult partenerii.
Totodată, nu aș putea susține ideea precum concubinajul este o formă de relație mai instabilă, întrucât cineva se simte ok fiind într-o relație „neștampilată”, iar cineva se regăsește făcând parte dintr-o căsnicie.
De obicei, concubinajul poate fi o relație ce anticipează mariajul, atunci când partenerii de cuplu realizează că se potrivesc și își doresc o nouă etapă, pentru care purced spre căsătorie.
Dima Gangan
Am întâlnit multe cazuri în care mariajul a servit drept stimul pentru dezvoltarea profesională, ceea ce nu mi se pare corect, căci peste scurt timp acești oameni încep „cursa șobolanului”.
Cât despre concubinaj, oamenii care au fost toată viața legați de religie și societate, consideră femeile din astfel de relații drept ușuratice, iar bărbații – fustangii. Toți o spun așa, de parcă în familiile lor „normale” nu s-a înșelat niciodată sau nu s-a ascuns ceva. Încrederea în partener nu are nicio legătură cu tipul familiei.
Consider că statutul de „căsătoriți” e mai mult o formalitate. Oamenii își pot construi cupluri trainice și fără ștampila din acte sau verigheta de pe deget. Cunosc cazuri în care aceste chestii chiar limitau sau făceau ca relația construită timp de 8-10 ani să devină una expirată.
Totuși, fiecare e diferit, iar căsătoria ar trebui să se întâmple doar atunci când simți că trebuie să faci asta. Familia, îndeosebi familia tradițională, se face pentru perpetuarea neamului tău. Și dacă vorbim de formarea unei familii pentru copii, atunci nu e sens să o faci dacă singur ești încă un copil, pentru că o familie trebuie să educe o generație mai bună.
Vadim Tcacenco
Indiscutabil, căsătoria e o etapă decisivă în viața unui cuplu, care în sinea ei poartă rolul de a „căli” partenerii, făcându-i imuni la tot soiul de conflicte minuscule, ce anterior ar fi atentat la integritatea relației acestora.
Mi se pare atât de amuzant să observ cum lumea se amăgește cu ideea că „o relație trainică nu depinde de o ștampilă”, pentru că, oameni buni, dacă părinții noștri nu ar fi fost căsătoriți, cu siguranță o ceartă mai serioasă i-ar fi despărțit. Plus la asta, cred cu certitudine că un copil, ai cărui părinți sunt într-o relație oficializată, se simte mult mai bine și mai sigur decât cel născut din concubinaj, unde senzația de instabilitate este mult mai puternică.
Pentru că nu e normal ca mintea unui copil să fie dominată de groaznica întrebare „cu mama sau cu tata?”, în caz de o eventuală despărțire a concubinilor, iar iubitul X să spună: „merg să duc gunoiul, dragă” și să nu se mai întoarcă niciodată, trăind bine merci în altă parte, consider căsătoria un act mult mai responsabil și mai sigur decât concubinajul, care poate construi o familie armonioasă.
