(vox) Prieteniile din timpul liceului: legături de durată sau simple relații trecătoare?

266867971
Foto: Ce cred oamenii despre prieteniile din timpul liceului. PC: colaj #diez

Mai ieri chiuleați împreună, împărțeați aceeași chiflă cu magiun între pauze sau conversați discret prin fițuici, în timpul orelor de mate. Prietenii din liceu sunt oamenii care ne-au marcat adolescența, lăsându-ne în urmă o mulțime de clipe memorabile. Care este însă „termenul de valabilitate” al acestor relații? Aflați în continuare:

Brega

 

Radu Brega

„Prieteniile din liceu chiar pot fi de durată. Noi încă mai menținem legătura cu vechii prieteni, datorită faptului că am fost o clasă unită. Iar acum, având fiecare un job, de fiecare dată când ne vedem, ne putem ajuta reciproc și pe plan profesional.”

 

 

andrei glavansssd

Andrei Glavan

„E relativ. Personal, nu m-am ținut de nimeni și nici nu încerc să țin pe cineva lângă mine. O relație de prietenie se consumă atunci când se termină și temele de discuție, când nu mai există interes. De asemenea, nu sunt adept al prieteniilor „la litru”: când persoanele consumă mult alcool pentru a fi în stare să închege vreo două vorbe. Și, așa cum nu prea consum alcool în asemenea circumstanțe, cercul de prietenii s-a micșorat drastic, din păcate. Obișnuiesc să comunic doar cu cei care mă înțeleg, cu care avem același mers de gând, iar când interesele se schimbă, și oamenii devin altfel. Dar sunt și unii cu care suntem mereu într-un pas, cu care s-a fixat o afecțiune aparte, chiar dacă ne vedem mai rar.”

 

PC: stiripozitive.eu
PC: stiripozitive.eu

Tatiana Țâbuleac

„Datorită rețelelor de socializare, am re-descoperit mai mulți colegi. Îmi face plăcere să văd ce mai fac, ce le mai fac copiii, ce interese au. Nu toți sunt prietenii mei. Din școală, sau mai bine zis de la grădiniță, mi-a rămas o singură prietenă, care e stabilită în America și cu care nu ne-am văzut de vreo 15 ani. Oricum încă o mai simt aproape.
O prietenie durabilă se poate menține prin bun simț, prin mici gesturi. Cu compasiune, dar și cu bucurie. Prieteniile din copilărie, dacă pot fi menținute până la maturitate, rezistă toată viața. Ele sunt cele mai simple, cele mai sincere.”

 

zgardan

 

Stela Zgardan

„Pentru mine, prieteniile din timpul liceului nu au fost de durată. Apare lume nouă, alte interese, noi priorități, iar cei din liceu rămân în umbră, făcând parte dintr-o etapă trecută a vieții.”

 

calin manole

 

Călin Manole

„Datorită liceului, am parte și acum de câțiva prieteni foarte faini. Ce ține, însă, de restul colegilor, nu mai țin legătura, întrucât avem alte interese, suntem diferiți, iar unii, încă de atunci mă considerau mai „creep” așa. Din păcate, dacă nu există interesele comune, relațiile ajung să se consume.”

 

 

UNCU

 

Andrei Uncu

„Cu foarte mulți nu mai țin legătura: unii sunt peste hotare, vin rar pe acasă, alții lucrează, pe când ceilalți încă învață sau sunt mai rar pe net. Totodată, se întâmplă așa, că nici nu mai avem vreo tangență în idei sau interese. Cu cei care mențin legătura sunt, în mare parte, colegi de liceu, deveniți ulterior colegi de facultate. Dar cred și sper că nu doar asta ne leagă.”

 

 

Lebedev V

Valentina Lebedev

„Cu prietenii din liceu mai pot ține legătura doar cu cei, care și-au făcut conturi pe rețelele de socializare. Din păcate, însă, când revin în satul în care am învățat, majoritatea colegilor mei se conduc după anumite stereotipuri gen: „Când o să îmbătrânești și o să încetezi să umbli cu blugi rupți?” sau „Degrabă tre` să fii bunică. De ce nu ți se însoară băieții încă?”, iar alții, au apucat-o pe calea alcoolismului și ajungi să nu mai ai aceleași interese.
Voi, cei din noua generație, aveți șansa de a avea mai mult timp liber pentru comunicarea cu prietenii, în condiția în care astăzi, fiecare tânăr are un cont pe Facebook.”

***

5 sfaturi ale specialiștilor „la-psiholog.ro” pentru a menține o prietenie:

#1. Stabiliți o dată anumită la care să vă vedeți.
#2. Împărtășiți-vă pasiunile și hobbby-urile, indiferent de faptul că studiați sau lucrați în sfere diferite.
#3. Fii prezenți la evenimentele importante ale prietenilor voștri.
#4. Ascultă-ți prietenii atunci când simt nevoia de a-și împărtăși emoțiile cu cineva.
#5. Leagă prietenii noi, dar nu uita de cele vechi!

Taguri: #vox
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente