Maia Sandu: Noul Guvern va trebui să vină cu un plan de măsuri anticriză

maia-sandu
Foto: PC: curentul.md

Candidata oficială la funcția de Prim-Ministru al țării, Maia Sandu, a înaintat ieri câteva condiții pe care le dorește îndeplinite pentru a deveni premier, însă acestea au stârnit diverse interpretări.

Iată de ce, ministrul în exercițiu al Educației a postat pe Facebook câteva precizări pentru ca aceste interpretări să fie pe deplin evitate. Amintim că dumneaei dorea demisia Procurorului General și a Guvernatorul BNM.

Precizările Maiei Sandu sunt:
#1. Ea nu a cerut să formeze ea însăși Cabinetul de miniștri. „Realizez că e dreptul partidelor să înainteze persoane conform acordului încheiat. Cred, totuși, că trebuie să pot să am „un cuvânt de spus” vizavi de componență.

#2. Maia Sandu afirmă cu nu poate să-și asume responsabilitatea pentru politica economică și financiară a statului. „Nu pot să fiu sigură că voi putea realiza toate măsurile pentru obținerea unui program cu Fondul Monetar Internațional atâta timp cât Guvernul nu are un partener de încredere la Banca Națională. Evenimentele din ultimele luni ne-au demonstrat că nu putem fi siguri că managementul actual al Băncii face tot posibilul pentru a asigura integritatea și stabilitatea sistemului bancar”.

#3. În opinia sa, în primele zile ale activității sale, noul Guvern va trebui să vină cu un plan de măsuri anticriză, care va include și reducerea semnificativă a cheltuielilor publice. „Este evident că, cel puțin pe termen scurt, aceste măsuri nu vor contribui la creșterea standardelor de viață ale populației. Pentru ca să avem obraz să cerem populației să ne sprijine să putem depăși această situație, care este o consecință directă a furtului din sistemul bancar, trebuie, cel puțin, să transmitem un semnal clar că instituțiile statului, în sarcina cărora este tocmai prevenirea unor asemenea ilegalități, sunt sancționate”.

De asemenea, Maia Sandu a solicitat ca, înainte să inițieze orice discuție cu deputații, să aibă o întâlnire cu conducerea partidelor, cu participarea partenerilor de dezvoltare, pentru a se asigura că ambele părți au aceeași înțelegere și același nivel de angajament cu privire la acțiunile pe care trebuie să fie întreprinse în vederea deblocării finanțării externe, dar și pentru a exprima solicitările la care s-a referit mai sus Ministrul Educației.

Amintim că acum două zile, Maia Sandu a devenit candidatul oficial PLDM la funcția de Prim-Ministru al țării.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente