Participă la o școală de vară privind dezvoltarea abilităților tinerilor antreprenori

Burse-Start-Me-Up-pentru-o-noua-generatie-de-tineri-antreprenori
Foto: PC: studentie.ro

Asociația Națională a Tinerilor Manageri (ANTiM) în colaborare cu Universul Dezvoltării SRL, cu susținerea financiară a Ministerului Tineretului si Sportului al RM (MTS) și fundației ARGIDIUS organizează, în perioada 17-21 august 2015, Școala de vară – Dezvoltarea abilităților tinerilor antreprenori prin aplicarea modelelor de afaceri sociale.

Acest proiect este destinat tinerilor care doresc să aducă o schimbarea în localitatea unde activează și pentru care ar dori să aducă o plusvaloare. Oportunitățile sunt acolo unde se caută și impactul poate fi multiplicat de cei care cred în rezultate bune. Școala de vară va oferi tinerilor cu inițiativă oportunitatea să-și dezvolte abilitățile personale pentru a reuși pe viitor.

Metodele de lucru vor fi interactive, cu multe studii de caz și practici pozitive. Vor putea fi discutate împreună cu experți experimentați următoarele subiecte:

# Testarea abilităților profesionale individuale
# Modelele de business si aspectele practice ale unei economii de piață
# Crearea echipelor conform abilităților profesionale
# Antreprenoriatul social și tipurile de afaceri sociale
# Transformarea ideilor într-un model de afaceri sustenabil
# Planificarea afacerii sociale și evaluarea resurselor financiare
# Comunicarea și negocierea pentru realizarea afacerii sociale
# Analiza de marketing și tehnici de promovare a unei afaceri sociale
# Lucru în echipă asupra unui proiect pentru a fi realizat
# Discuții cu oamenii de afaceri care au dezvoltat idei sociale de succes
# Prezentarea eficientă a unei idei de afaceri a echipelor formate în cadrul școlii

Pe durata școlii de vară, echipele formate vor fi susținute de către un mentor și, pe parcursul următoarelor trei luni după școala de vară, acestea vor fi monitorizate cum realizează ideea propusă de către echipă.

Sunt invitați să participe la această școală tinerii cu inițiativă, care au vârsta între 18 și 25 de ani și care au idei pentru a putea fi dezvoltate în baza unui model de afaceri într-un plan real de dezvoltare a ideii. Pentru a participa la preselecție va fi necesar de completat formularul de aplicare.
Toate cheltuielile de cazare, masă, transport vor fi acoperite de organizatori.

Data limită de înregistrare este 2 august 2015, ora 18:00.

Formularul de înregistrare AICI. Selectarea participanților se va face până pe 5 august, iar persoanele selectate vor fi informate de către ANTiM.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente