În perioada 17-19 iulie 2015, la Complexul Cultural „Vatra” s-a desfășurat pentru prima dată Festivalul Berii. Oamenii fiind dornici să vadă ce înseamnă un astfel de festival, și-au luat familiile și prietenii și au evadat pentru trei zile la cea mai răcoritoare sărbătoare a verii.

Startul festivalului s-a dat de vineri, iar cei care au mers acolo încă din prima zi au avut posibilitatea să guste din diverse bucate și, desigur, să servească o bere bună.

Nici duminică oamenii nu s-au plictisit. Încă de la începutul zilei vizitatorii au urmărit cu atenție showul de pe scenă, unde au evoluat diverse orchestre și ansambluri de dansuri.

 

Sow Ballet Free Dance

Sis n Bro

Fanfara Dumbrava

Cei de la Show Ballet Free Dance au ieșit chiar în teren pentru a-i îndemna pe vizitatori să danseze.

 

Show Ballet Free Dance dansând împreună cu vizitatorii

Show Ballet Free Dance dansând împreună cu vizitatorii

Chiar dacă a fost un soare arzător, invitații au ieșit să danseze, iar când oboseau, își potoleau setea cu o bere rece sau cu o limonadă.

 

Vizitatoarele își potoleau setea și foamea, la umbră

„Suntem aici de vineri, am venit împreună cu prietenii, am întins corturile acolo în spate și chiar a meritat să venim, deoarece ne distrăm pe cinste”, ne spune un petrecăreț.

 

Așa se odihneau petrecăreții

O invitată în timp ce privea concertul de pe scenă

Cei care nu s-au limitat doar la concert au sfidat soarele și au explorat întreg teritoriul Complexului. Astfel, aceștia au putut să guste dintr-un pilaf preparat special de un bucătar din Uzbekistan.

 

Pilaf preparat după o recetă specială

De asemenea, iubitorii de adrenalină au încercat prima tiroliană din Moldova, aventură de la înălțime.

 

Iubitoare de adrenalină

Iubitor de adrenalină

Festivalul Berii

„Sunt pentru prima dată și impresiile sunt pozitive. Chiar dacă e foarte cald, atmosfera e destul de bună. Acum așteptăm să evolueze băieții de la Paraziții”, ne spune Lucia, o vizitatoare.

 

Lucia la Festivalul Berii

Nici copiii nu au fost neglijați. Aceștia s-au distrat cum au putut ei de bine, începând cu Bamper Ball.

 

Bumper Balluri la Vatra

Copilul se distrează cu mama sa

Pe scena de la Vatra a urcat și Cristi Aldea Teodorovici împreună cu ansamblul său. Aceștia au încins atmosfera, provocându-i pe oameni să iasă la dans.

 

Cristi Aldea Teodorovici și ansamblul său

Desigur că cireașa de pe tort a serii a fost trupa Paraziții, care a venit din România.

 

Trupa Paraziții

Băieții de la Paraziții au reușit să adune toți tinerii lângă scenă și să-i facă să fredoneze versurile pieselor împreună cu dânșii.

 

Tinerii cântau împreună cu Paraziții

Tinerii se distrau împreună cu Paraziții