Produse moldovenești pe o nouă piață de desfacere: Canada va importa prune și vin

glasses of wine in restaruant
Foto:PC: publika.md

Prunele și vinul moldovenesc vor ajunge pe piața din Canada. Oficialii au salutat stabilirea unui dialog direct dintre Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor din Republica Moldova, în cadrul vizitei Viceministrului agriculturii și industriei alimentare, Vlad Loghin, la Ottawa.

Viceministrul a discutat cu Șeful Direcției biosecuritate a plantelor și silvicultură, Gregory Wolff, despre subiecte de interes comun, inclusiv despre procedurile necesare demarării controlului fitosanitar în scopul autorizării importului de prune din Republica Moldova. Reprezentantul Agenției canadiene a confirmat disponibilitatea pentru demararea procesului de expertiză fitosanitară și a încurajat partea moldovenească să urgenteze pregătirea și expedierea în adresa partenerilor canadieni a întregului pachet de informații solicitate anterior de CFIA.

Au fost discutate, de asemenea, etapele ulterioare ce urmează a fi parcurse pentru a permite livrarea în Canada a primului lot de prune din Republica Moldova. Printre alte subiecte abordate de interlocutori au fost: mecanismele oportune de colaborare între cele două agenții specializate, care ar permite o cunoaștere mai bună a cerințelor pieței canadiene pentru importul fructelor și legumelor proaspete și stabilirea unui mecanism de schimb de experiență între specialiștii în domeniu.

 

PC: maia.gov.md

Despre importul vinurilor moldovenești în Canada, viceministrul a discutat în cadrul intrevederii cu reprezentanţii Societăţii de stat pentru alcool din Quebec (SAQ), cu sediul la Montreal, a cincea cea mai mare companie din lume după volumul băuturilor importate.

Circa 80% din băuturile aduse pe piața locală de SAQ constituie vinuri, consumătorii din Quebec fiind cunoscuți prin cultura tradițională a consumului de vinuri față de alte subiecte federale ale Canadei. Mai mult, în ultimii ani se atestă o sporire semnificativă a interesului consumatorului pentru o gamă mai diversă de produse comercializate.

Reprezentanții SAQ au comunicat delegației din țara noastră despre faptul că trei mărci de vinuri din Republica Moldova au trecut cu succes de prima etapă de selectare, desfășurată de SAQ și, după îndeplinirea formalităților necesare, urmează a fi supuse unei expertize organoleptice, care va permite ulterior livrarea primului lot de vinuri moldovenești pe piața din Quebec.

Programul vizitei viceministrului Vlad Loghin, organizat cu suportul Ambasadei Republici Moldova în Canada, prevede, în continuare, o serie de întâlniri cu potențialii importatori de produse agroalimentare din Republica Moldova.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente