Zburăm din nou „pe aripi de lumină”, într-un video realizat de SKYDRIVE, descoperind, în filmarea numită „Un suflet. O inimă. Moldova”, alte opt locuri turistice importante.

„Asta e Inima Moldovei, o țară cu suflet”, a spus SKYDRIVE. „Haideți să arătăm tuturor cum e la noi acasă! Plutim peste inima care „bate” în apele Nistrului, la Naslavcea, până în altarul aurit al celei mai frumoase mănăstiri din țară: Mânăstirea Curchi. Și-apoi către Mândâc, locul în care timpul pare că s-a oprit în loc, în care fiecare copac ascunde o bucățică de legendă”.

Printre alte câteva obiective turistice demne de vizitat este Satul Moldovenesc, „cu lumina lui specială”, apoi grandioasa carieră de piatră de la Fetești, curțile lui Manuc Bei de la Hâncești, „un loc în care merită să revenim – și poate și voi cu noi – pentru că restaurarea conacului va redeschide vizitatorilor. Nu doar sălile de dans în stil turcesc și armenesc, ci și beciurile lui Manuc Bei, care vor deveni acum trasee turistice subterane!”.

Următorul popas a fost făcut la Mica Elveție a Moldovei, unde pot fi văzute „văile și coastele însorite ale Feteștilor”, călătoria încheindu-se la Mânăstirea Rudi – „un locaș de rugăciune cu o istorie zbuciumată, ca o inimă în care bate însăși istoria neamului nostru”.

Descoperă câteva fapte curioase despre aceste opt obiective turistice importante de vizitat din Moldova:

#1. Naslavcea

 

PC: captură foto YouTube

Este localitatea cea mai nordică a Republicii Moldova. E bine cunoscută datorită unei insule sub formă de inimă, situată în mijlocul râului Nistru.

#2. Mănăstirea Curchi

 

PC: captură foto YouTube

Este o mănăstire de călugări, perlă între monumentele arhitecturii basarabene. Este situată în Codrii Orheiului, pe teritoriul satului Curchi, raionul Orhei. Ca ansamblu arhitectural s-a constituit în secolele XVIII – XIX. E considerată drept cea mai frumoasă mănăstire din țară.

#3. Conacul si parcul din Mândâc

 

PC: captură foto YouTube

La aproximativ 25 de km de centrul raional Drochia, în apropierea unui drum de ţară între satele Mândâc şi Cotova, în câmp deschis, este situat unul dintre cele mai uimitoare ansambluri de parc de pe lângă conacuri − parcul dendrologic „Vila Mândâc”. Aici au locuit membrii unei familii de aristocrați polonezi, Oganovici. Vila cu parc va fi restaurată în întregime.

#4. Satul Moldovenesc

 

PC: captură foto YouTube

La 30 de km de Chișinău se găsește un Sat Moldovenesc, unde zilele se întrec cu nopțile în lumină și frumusețe, un sat în care timpul trece repede și, totodată, încet, un sat în care găsești refugiul atunci când cotidianul te stresează și te impune să-ți cauți alinare în ceva frumos și odihnitor. Baza de odihnă „Satul Moldovenesc” se află în una din văile satului Hârtopul Mare, Criuleni.

#5. Cariera Fetești

 

PC: captură foto YouTube

Satul posedă rezerve importante de piatră de calcar care sunt valorificate la cea mai mare carieră de piatră şi prundiş din regiune. Cariera a devenit un loc pentru ședințele foto și chiar pentru turiști, fiind un loc cu o frumusețe deosebită, ce îți taie respirația prin grandoarea și relieful său.

#6. Hanul Manuc Bei

 

PC: captură foto YouTube

Din paragină a ajuns în reconstrucţie, iar în scurt timp va deveni o atracţie turistică. Conacul Manuc-Bei din Hânceşti este în proces de restabilire. În urma reconstrucției urmează să fie restabilit Palatul principal, care va cuprinde sălile de dans în stil turcesc și armenesc, de unde vor porni și traseele turistice subterane.

#7. Fetești – Mica Elveție a Moldovei

 

PC: captură foto YouTube

Împrejurimile satului Fetești par a fi o Oază a Raiului care este încununat de stânci și peșteri, înconjurat de râuri, care adăpostește Mica Elveție a Moldovei – așa îi spun atât localnicii satului, cât și oamenii de știință.

#8. Mănăstirea Rudi

 

PC: captură foto YouTube

Mănăstirea a fost ridicată în 1777, în apropierea unui izvor cu apă tămăduitoare. Mănăstirea se află în satul Rudi, raionul Donduşeni, în rezervaţia peisagistică Rudi-Arioneşti.