Moldovenii învață cum lucrează serviciile comunitare de sănătate mintală în Olanda

mintal
Foto: Viitorii formatori moldoveni din domeniul sănătății mintale au observat cum funcționează serviciile comunitare de sănătate mintală, într-o vizită de studiu, în Olanda

În decursul săptămânii trecute, 16 medici psihiatri, psihologi, asistente medicale și asistenți sociali din Republica Moldova au fost într-o vizită de studiu în Olanda, pentru a observa exemple reale de bune practici în domeniul serviciilor comunitare de sănătate mintală.

Aceștia fac parte dintr-un program de pregătire a formatorilor, în contextul implementării Reformei serviciilor de sănătate mintală în Republica Moldova.

Viitorii traineri au vizitat mai multe centre comunitare de sănătate mintală și au lucrat împreună cu mai multe echipe multidisciplinare olandeze astfel încât să înțeleagă și să poată implementa acest concept în serviciile de sănătate mintală din Republica Moldova.

Utilizat cu succes în Olanda, Marea Britanie și SUA, Tratamentul Flexibil Asertiv Comunitar (FACT – Flexible Assertive Community Treatment) presupune oferirea celor mai eficiente servicii de sănătate mintală către beneficiari, cu sprijinul unei echipe multidisciplinare formate dintr-un psihiatru, asistente medicale și sociale, un psiholog, un consultant de la egal la egal, un agent de plasare în câmpul muncii și un specialist în adicții.

Toți cei 16 viitori traineri care au mers în vizita de studiu din Olanda au fost selectați în urma unui concurs național care a avut loc în perioada aprilie-mai 2015. Aceștia urmează un amplu program de pregătire, în urma căruia va fi formată o echipă de specialiști-practicieni pentru Programul de Formare a specialistilor din domeniu, în contextul realizării Proiectului „Reforma serviciilor de sănătate mintală din Moldova“.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente