Noisli îți aduce mai aproape sunetul naturii, ca să lucrezi mai eficient

nois
Foto: PC: raedunn.com

Nu toți sunt în stare să lucreze productiv atunci când pe fundal cântă muzica de la radio, care, în multe cazuri, oferă zero inspirație și concentrare la sarcinile pe care le îndeplinești.

Noisli, noua aplicație-extensie la browserul tău Google Chrome, te va ajuta să te concentrezi mai bine asupra sarcinilor tale și să-ți sporești productivitatea. Noisli constă într-un generator de zgomote care te ajută să scapi de sunetele enervante și să-ți creezi un mediu în care combini perfect lucrul și relaxarea. Un utilizator poate mixa diverse sunete, astfel creând o ambianță sănătoasă, adaptată după necesitățile și gusturile sale.

Fiecare utilizator își creează un profil, unde va găsi diverse sunete – de la pălăvrăgeala dintr-o cafenea, până la sunetul vântului, focului, ploii. Astfel, poți salva diverse combinații de sunete pe care ți le alegi mai apoi în dependență de starea ta. De asemenea, poți pune un timer ce te va motiva să lucrezi mai productiv, încadrându-te în timpul propus. În plus, dacă ai ceva de notat rapid, poți să scrii în editorul de texte, prezent în profilul tău de utilizator.

De ce crezi că ai avea nevoie de o asemenea aplicație-extensie la browserul tău? Potrivit Daily Mail, stimulii auditivi naturali, cum ar fi sunetul apei din râu sau valurilor mării, sporesc dispoziția lucrătorilor și îi motivează să muncească mai eficient. De asemenea, sunt îmbunătățite și abilitățile cognitive. Astfel, Noisli va servi drept o modalitate eficientă și accesibilă de a te conecta simultan la natură și muncă.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente