Trucuri care te ajută să te trezești mai ușor dimineața

sleeping w
Foto: PC: io9.com

Nu contează dacă e vară sau iarnă, cu toții trecem prin momente în care trebuie să ne trezim atunci când lumea ne e mai dragă și somnul mai dulce.

De obicei, se întâmplă ca alarma să sune, iar noi, fiindu-ne lene să ne ridicăm din pat, o oprim și dormim mai departe, iar acest lucru ne face să întârziem. Specialiștii spun că elementul cheie se află în interiorul corpului nostru, de aceea, pentru a ne putea trezi la timp, este necesar să urmăm câțiva pași.

Echipa #diez a încercat să identifice trucurile cele mai practice care ne vor ajuta să ne trezim mai rapid.

#1. Trebuie să știi pentru ce te trezești

Experții în sănătate și motivație spun că pentru a face o schimbare în viața ta, inclusiv și cea de a te trezi la timp, trebuie să determini exact ce este pentru tine mai important, adică să ai motivație. Înainte de culcare, gândește-te la un motiv pentru care te-ai trezi cu plăcere de dimineață: pentru a lua micul dejun cu familia, pentru că abia aștepți să bei o cafea aromată sau pentru că vrei să termini mai repede treaba și să pleci mai devreme de la birou.

 

PC: libertatea.ro
PC: libertatea.ro

#2. Asigură-te de cu seară că vei avea lumină suficientă dimineața

Înainte să te culci, ridică jaluzelele sau trage draperiile într-o parte, dacă sunt mai întunecate. Astfel, dimineața, soarele va pătrunde mai ușor în cameră și îți va deranja somnul.

#3. Bea un pahar cu apă înainte de culcare

Consumă un suc, un ceai sau un pahar cu apă înainte de a te culca. Nevoia de a merge la toaletă, dimineața, te va trezi la sigur și nu vei mai putea adormi.

 

PC:fericiresaunefericire.com
PC: fericiresaunefericire.com

#4. Pune deșteptătorul cât mai departe de pat

Așa vei fi nevoit să te ridici din pat pentru a-l opri, iar cei câțiva pași vor fi de ajuns pentru a te trezi.

#5. Deschide televizorul sau radio

Atunci când te trezești și e liniște, te învăluie din nou somnul. Dacă vei deschide însă televizorul sau radio-ul, atenția îți va fi captată de sunete sau imagini și te vei trezi mai ușor.

#6. Deschide geamul

Dacă lași aerul curat să pătrundă în cameră, te umpli de energie și devii pregătit pentru o nouă zi de muncă.

#7. Fă câteva exerciții

Imediat după ridicarea din pat, câteva mișcări de înviorare și exerciții de respirație pot face minuni.

 

PC:reginele.ro
PC: reginele.ro

#8. Dormi suficient noaptea

Un aspect important legat de trezirea la timp este acela de a dormi suficient în noaptea precedentă. Pregătirea pentru somn este un proces de relaxare, iar dacă înainte de culcare îți petreci timpul în fața unui ecran (televizor, computer, laptop, telefon) chiar până în momentul în care te hotărăști să adormi, somnul tău nu va fi unul odihnitor.

 

PC: lifehacker.com
PC: lifehacker.com

Silvia Dalnițchi

Taguri: #inspirație
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente