Aici nu se fumează! Unde nu se va putea de fumat, potrivit legii antitutun

nu-se-fumeaza
Foto:PC: .politicalocala.ro

Acum câteva zile a fost acceptată într-o a doua lectură legea anti-fumat, care presupune numeroase schimbări pozitive în viața cetățenilor Republicii Moldova.

Fiind întâmpinat cu aplauze, proiectul de lege presupune numeroase reguli, precum interzicerea reclamării directe sau indirecte a produselor de tabac și vânzării acestora între orele 22:00 și 8:00. De asemenea, vor fi interzise țigaretele slims și aromatizate. Chioșcurile cu vânzarea țigărilor vor fi amplasate la o distanță de 200 de metri între ele și la minimum 50 de metri de instituțiile medicinale și de învățământ.

De asemenea, portalul Lifehack anunță că orice tip de publicitate a produselor de tabac va fi interzisă, fie aceasta amplasată pe pereții magazinelor, chioșcurilor, în transport, sau difuzată la TV și la radio.

De asemenea, potrivit legii, după intrarea în vigoare a acesteia, persoanele nu vor avea voie să fumeze:
# în automobil sau la balcon, dacă alături se află copii;
# în orice tip de transport public;
# la stațiile de transport și la o distanță de 10 metri de acestea;
# pe stadioane;
# pe terenurile de joacă;
# în/lângă instituțiile medicinale și de învățământ;
# în ascensoare și în spațiile de utilizare comună a blocurilor multi-etajate;
# în spațiile destinate copiilor;
# în limita teritoriilor ocupate de plaje;
# în încăperile serviciilor sociale;
# în stațiile de alimentare pentru automobile;
# la locul de muncă;
# toate barurile, localurile, cafenelele care sunt componentele spațiului public închis.

În cazul în care fumătorul încalcă legea, acesta va fi amendat cu sancțiuni usturătoare de 8 mii și 10 mii de lei. Agenții economici care vor încălca legea, de asemenea, vor fi pedepsiți.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine