(foto, video) Ingenios! Cum să-ți personalizezi biroul plictisitor cu post it-uri colorate

office-wall-post-it-art-superheroes-ben-brucker-11
Foto: PC: boredpanda.com

Probabil că mulți dintre noi avem de înfruntat monotonia biroului în care ne petreceam cea mai mare parte din zi. Aceeași experiență a avut-o și Ben Brucker, un angajat al unei agenții de creație care nu a stat cu mâinile în sân, privind pereții goi, ci i-a decorat ingenios și foarte economic – folosind mii de post-it-uri, scrie TOTB.ro.

Tânărul a petrecut câteva săptămâni, punând la punct design-ul imaginilor pe care voia să le construiască din bucățele de hârtie, iar apoi s-a pus pe treabă alături de colegii lui. Iniţiativa a avut parte de susţinerea şefului, care a pus la bătaie şi 300 de dolari pentru achiziţionarea materialelor necesare. Montarea celor 8.024 de post-it-uri a durat o zi. Rezultatul a fost o „familie” de supereroi, menită să-i inspire pe colegi în timpul lucrului. Şi cum agenţia urmează să-şi schimbe sediul în viitorul apropiat, decorarea temporară a fost cea mai bună soluţie. N-ar strica să luăm aminte şi să ducem muncă de convingere cu colegii de birou, ca mult mai multe din spaţiile de lucru să iasă din logica impersonalului.

office-wall-post-it-art-superheroes-ben-brucker-2

office-wall-post-it-art-superheroes-ben-brucker-11
office-wall-post-it-art-superheroes-ben-brucker-25

 

office-wall-post-it-art-superheroes-ben-brucker-25

 

office-wall-post-it-art-superheroes-ben-brucker-5

office-wall-post-it-art-superheroes-ben-brucker-17

office-wall-post-it-art-superheroes-ben-brucker-21

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente