Best of: Localurile cu cea mai gustoasă pizza din Chișinău

pizzakarlschmidt
Foto:Pizza Karl Schmidt PC: Karl Schmidt

În perioada noiembrie – decembrie 2014 am întrebat cititorii #diez care sunt cele mai bune localuri din Chișinău pentru diferite lucruri, de la micul dejun până la cină, de la unde este cea mai bună zeamă până la localurile unde se servește cea mai bună pizza.

#1. Pizzeria Caruso

 

Pizza Caruso PC: Pizzeria Caruso
Pizza Caruso PC: Pizzeria Caruso

Pizza de la Caruso e foarte populară printre vizitatorii Chișinăului. Persoanele din Italia o laudă și spun că e la fel ca la ei în țară. Prețurile sunt peste mediu – pentru o pizza ar trebui să plătiți de la aproximativ 80 de lei, ajungând și la 150 de lei. Unul din localuri îl puteți găsi pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, 149. Orele de lucru: 10:00 – 23:00.

 

#2. Pizza Corso (Cuptorul cu lemne)

 

Pizza Corso PC: Alexander S
Pizza Corso PC: Alexander S

Este una din pizzeriile cu cel mai mare asortiment de pizze. Noi am numărat la ei pe site aproximativ 30. Însă sunt foarte deschiși pentru a vă personaliza pizza în dependență de gusturi. Margherita costă 45 lei, iar restul prețurilor variază între 63 și 74 de lei. Localul s-a mutat, de curând, pe str. M. Eminescu, 17. Orele de lucru: 10:00 – 23:00.

 

#3. Karl Schmidt

 

Pizza Karl Schmidt PC: Karl Schmidt
Pizza Karl Schmidt PC: Karl Schmidt

Este unul din localurile de pe strada pietonală, care de asemenea pregătește pizza la cuptor. Prețurile sunt mai mici decât la Caruso, însă pizza e foarte asemănătoare la gust. Asortimentul nu e atât de mare ca la Corso, dar merită de încercat. Orele de lucru: 10:00 – 23:00.

 

#4. Gallo Pub

 

Pizza Gallo PC: Gallo Pub
Pizza Gallo PC: Gallo Pub

Vizitatorii #diez au recomandat și localul care găzduiește Hospice Angelus Trivia Quiz. Pizza e destul de gustoasă și partea bună e că în weekend (vineri și sâmbătă) lucrează până la ora 2 noaptea, la fel și bucătăria. Localul poate fi găsit pe str. Albișoara, 78/5.

 

#5. Mi Piace

 

Pizza Mi Piace PC: Mi Piace
Pizza Mi Piace PC: Mi Piace

Un local unde pizza nu este cel mai important produs servit, însă care reușește să o facă destul de gustoasă. Localul poate fi găsit pe str. Trandafirilor, 4 și lucrează de la prânz până la 11 seara.

 

#6. Oliva

 

Pizza Oliva PC: Oliva
Pizza Oliva PC: Oliva

Oliva este unul din localurile care oferă un asortiment larg de pizza, iar cititorii #diez consideră că aici este gustos să mănânci. În meniu găsim 15 feluri de pizza, cu prețuri între 74 și 139 de lei, având și opțiunea de a face o pizza uriașă. Margherita costă 52 de lei.

 

#7. Celentano

 

Pizza Celentano PC: Celentano
Pizza Celentano PC: Celentano

La Celentano poți să-ți construiești orice pizza vrei din ingredientele disponibile și este una din pizzerii care se deschide foarte devreme, astfel încât, poți servi pizza și la micul dejun. Orele de lucru: 8:30 – 22:45. Prețurile sunt sub mediu, astfel vă puteți bucura de o pizza la un preț destul de bun.

 

#8. Pizzamania

 

Pizza Pizzamania PC: Pizzamania
Pizza Pizzamania PC: Pizzamania

Pizzamania este pizzeria cu unele din cele mai ciudate feluri de pizza (Potatossa de exemplu, cu cartofi prăjiți pe pizza). În meniu se numără 22 de feluri de pizza. Prețurile variază între 68 și 75 de lei. Margherita costă 52 de lei. Localul lucrează între orele 7:30 și 23:00.

 

#9. Pizza della Casa

 

Pizza della Casa PC: Pizza della Casa
Pizza della Casa PC: Pizza della Casa

Una din cele mai micuțe pizzerii din top, dar preferată de studenții de la USM. Pe lângă faptul că au pizza la cuptor, mai au kebab și gyros. Prețurile sunt ca pentru studenți, o pizza costă între 50 și 72 de lei. Margherita e 45 de lei. Au un asortiment de 12 feluri. Localul poate fi găsit la adresa: str. A. Pușkin, 7. Orele de lucru: 10:00 – 22:00.

 

#10. Andy’s Pizza

 

Andys Pizza PC: Andys Pizza
Andys Pizza PC: Andys Pizza

Andy’s este localul cu cea mai mare rețea de pizzerii. Meniul este variat, de aceea pizza, în ultimul timp, nu este o prioritate pentru clienții lor. Oricum meniul numără 17 feluri de Pizza, având mereu pizze noi de sărbători și ocazii speciale. O pizza costă între 65 și 72 de lei.

 

Printre localurile recomandate se mai găsesc: JarPizza, Bella Napoli, Napolis, Rock and Roll Cafe, Bella Via, Don Cezar, Carlsberg Pub, Pizza de Italia, Il Patio, Carmelo, Regal și Pizzarello.

Acest top a fost făcut în urma recomandărilor a peste 200 de cititori #diez, cu vârsta cuprinsă între 14 și 35 de ani. Dacă vreți să mai recomandați localuri sau să propuneți locuri, o puteți face aici: Best of Chisinau.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
Mai citește
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente