(foto) Mannheim a donat Chișinăului o autospecială modernă pentru deszăpezire

dez
Foto:Autospeciala donată de oraşul Mannheim, Germania PC: Primăria Chișinău

Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a prezentat astăzi, 28 februarie, autospeciala modernă pentru deszăpezire dăruită Chişinăului de administraţia locală a oraşului Mannheim, Germania.

Acesta reprezintă un cadou din partea oraşului german, cu prilejul aniversării a 25 de ani de la semnarea acordului de înfrăţire între cele două urbe.

Autospeciala, de marcă „Mercedes”, produsă în anul 1998, este într-o stare tehnică foarte bună şi a parcurs doar 130 mii de km. Înainte de a fi donată Chişinăului, maşina a fost testată şi deservită tehnic, pentru a putea fi exploatată un termen cât mai mare. După cum susţin angajaţii Regiei „Exdrupo”, această maşină este cea mai modernă din parcul întreprinderii, dar şi unica de acest model din ţară.

După ce personal a testat autospeciala, primarul Dorin Chirtoacă a menţionat că această maşină modernă, de ultimă generaţie, va reprezenta un suport esenţial pentru Chişinău în ceea ce priveşte întreţinerea străzilor pe timp de iarnă.

Decizia privind donarea unei autospeciale de deszăpezire i-a fost adusă la cunoştinţă primarului general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, în cadrul vizitei în Mannheim, în luna octombrie trecut, de către primarul oraşului, Peter Kurz.

 

dez2
Autospeciala donată de oraşul Mannheim, Germania PC: Primăria Chișinău
dez3
Autospeciala donată de oraşul Mannheim, Germania PC: Primăria Chișinău
dez4
Autospeciala donată de oraşul Mannheim, Germania PC: Primăria Chișinău
dez5
Autospeciala donată de oraşul Mannheim, Germania PC: Primăria Chișinău
dez6
Autospeciala donată de oraşul Mannheim, Germania PC: Primăria Chișinău
Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine