Tinela Șelaru: Moldovenii ar putea învăța de la japonezi să fie mai dedicați și să lucreze în echipă

tinela 1
Foto: Tinela Șelaru, în căutare de vise prin Japonia PC: Arhiva personală

Se spune că acasă este locul unde îți este inima, iar dacă inima ta e în mai multe părți, atunci te ghidezi după visuri. Astfel, urmărești fiecare oportunitate care te-ar putea duce acolo unde e visul tău. Acesta este și exemplul Tinelei Șelaru, o tânără din Moldova care studiază în Marea Britanie, iar în prezent se află în Japonia prin intermediul unui program oferit de universitate.

Iată ce ne-a spus tânăra despre experiența de a studia peste hotare și ce ar aduce acasă, de acolo:

În 2012, Tinela absolvea liceul „Mircea Eliade” din Chișinău. Și cum momentul absolvirii aduce în fața fiecărui tânăr o mare responsabilitate: „încotro merge viața mea?”, Tinela a decis că vrea să profite de ceea ce îi pot oferi studiile de peste hotare. Fiind îndrăgostită de cultura și limba japoneză, a încercat să aplice pentru studii în Japonia.

„Pasiunea pentru Japonia a evoluat frumos, de la limbă până la cultură și istorie. Mi-am dorit din start să învăț în Japonia. Nu am reușit să trec de concursul de aplicări, iar până la urmă, am hotărât că ar fi mai bine ca pentru început să învăț în Europa. Studii în Moldova? Categoric nu. Dacă am șansa să învăț într-o țară care oferă mai multe oportunități și perspective, de ce nu?”

 

PC: Arhiva personală
PC: Arhiva personală

Primul an în Marea Britanie a fost la universitatea Kent din Canterbury, iar în anul următor s-a transferat la Newcastle. Aici învață la Facultatea International Business Management, care îi oferă și oportunitatea studierii unei limbi moderne. Tinela ne-a recunoscut că ăsta a fost și motivul pentru care s-a transferat. Căuta ocazia prin care să se întoarcă la pasiunea sa pentru limba japoneză, întrucât și în Moldova o studiase timp de patru ani.

Pe lângă studierea limbii, facultatea din Marea Britanie i-a oferit și biletul mult dorit spre Japonia. Timp de un an, tânăra învață mai multe despre cultura și limba „țării soarelui răsare”, în cadrul unui program special oferit de universitatea britanică.

Pentru moldoveni, Japonia este un mister, o țară din povești

„Cred că cei de la noi ar fi interesați să cunoască mai mult despre aceasta țară, pentru că moldovenii pot avea stereotipuri caraghioase despre japonezi. Japonia este un mister, o țară din povești, în viziunea celor de acasă. Nu știu cât interes ar avea japonezii în Moldova”, ne spune tânăra.

Studiază domeniul afacerilor și era inevitabil să o întrebăm despre perspectiva deschiderii unei afaceri în Moldova. „Totul e posibil”, ne-a asigurat tânăra. „Nu știu dacă mi-aș dori să trăiesc în Moldova, dar pot să deschid ceva aici, poate un business comun între Japonia și țara noastră”.

 

PC: Arhiva personală
PC: Arhiva personală

Ce le lipsește moldovenilor?

Trei lucruri pe care le admiră la japonezi și care ne-ar fi folositoare și nouă:

# Conceputul „Nimic mai presus de lege”. Asta ar reduce și corupția și alte probleme, dar e o chestiune la nivel de mentalitate;

# Lucrul în echipă;

# Dedicație; Japonezii, spre exemplu, sunt foarte dedicați în ceea ce fac. Ei depun maxim din ce au în domeniul pe care și l-au ales.

Ce le lipsește celor din străinătate din ce au moldovenii?

Sinceritatea. La noi, oamenii spun lucrurilor pe nume. În străinătate oamenii par însă, să poarte o mască.

Tinela ne-a povestit că, în Marea Britanie, studenții sunt implicați în foarte multe activități extracurriculare, iar însăși călătoria de studiu pe care o face acum în Japonia este parte din acestea. Pe lângă asta, s-a implicat și într-un club de muzică: „Cântăm la chitară, împreună cu alte fete, câteodată ieșim și pe scene”.

„În Anglia, tinerii trăiesc cu ideea că ei pot schimba ceva, că ei au puterea asta”

„M-am maturizat, sunt mai independentă și am renunțat la vise copilărești” – astea sunt trei schimbări pe care tânăra le-a simțit de când a plecat de acasă. „În același timp, fiind peste hotare, mi-am dat seama cât de mult îmi iubesc țara și cât de tare îmi este dor, iar pentru asta, revin acasă în fiecare vară. Simt că trebuie să revin. Nu vreau să uit de Moldova și să mă detașez complet.”

„E posibil să creezi lucruri frumoase și în Moldova, dar din păcate, mulți tineri pleacă peste hotare. Eu îi înțeleg. Tinerii din Anglia sunt mai serioși față de viitor și față de studii, au un plan mai bine definit față de ce vor să facă. Ei trăiesc cu ideea că ei pot schimba ceva, că ei au puterea asta.”

Și cum o inimă visătoare nu se oprește din a călători și a stabili noi destinații, Tinela și-a notat în agenda de călătorie: Coreea de Sud, Singapore și Germania. Și cu toate astea… „Japonia e încă pasiunea mea”.

 

PC: Arhiva personală
PC: Arhiva personală
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente