(foto) Bilanțul artistic al acestui an la expoziția-concurs „Autumnala 2014”

FotorCreated
Foto: Expoziția „Autumnala 2014”. PC: colaj #diez

Toamna se numără nu doar bobocii, ci și creațiile artistice. Recent a avut loc expoziția-concurs „Autumnala 2014”, în incinta Centrului Expozițional „Constantin Brâncuși”, în cadrul căreia au fost prezentate picturi, sculpturi și lucrări de artă decorativă.

În cadrul expoziției-concurs „Autumnala 2014” au fost expuse peste 200 de lucrări, realizate de 167 de artiști autohtoni.

 

Artist plastic, vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici, Dumitru Bolboceanu
Artist plastic, vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici, Dumitru Bolboceanu

Artistul plastic, vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici, Dumitru Bolboceanu, ne-a relatat: „Aceasta este o expoziție tradițională, organizată în fiecare an. Este una de bilanț, ce încheie un an expozițional. Pe parcursul a toate edițiile, Ministerul Culturii a venit cu premii pentru cei învingători, fapt pentru care îi mulțumim. Valoarea premiului este de 10 mii de lei. Inițial, lucrarea artistului care câștiga era oferită Muzeului Național, însă, de acum câțiva ani, creația rămâne în posesia autorului.

În acest an, premiul a fost decernat artistului Veaceslav Festicanu, pentru lucrarea întitulată „Haos-ordine”. Pe lângă Premiul Ministerului Culturii, Uniunea Artiștilor Plastici acordă 7 premii pentru toate genurile de artă: sculptură, pictură, grafică, artă decorativă și unul special pentru un tânăr artist plastic, de această dată, tinerei Irina Burlaca, ce a prezentat o lucrare de tapiserie. Au fost oferite și 3 diplome de participare, care nu sunt însoțite de un suport material, ci de un set de materiale pentru pictură.”

 

Pictura învingătoare „Haos-ordine” de Veaceslav Festicanu
Pictura învingătoare „Haos-ordine” de Veaceslav Festicanu

Dumitru Bolboceanu a adăugat: „Circa 30% din participanți sunt artiști tineri, cu vârsta de până la 35 de ani, însă nu am evaluat niciodată calitatea lucrării în funcție de vârstă. Mă bucură mult faptul că putem vedea roadele muncii absolvenților școlii naționale.

Nu avem criterii conform cărora alegem câștigătorul. Membrii juriului, fiind și membrii Uniunii Artiștilor Plastici, își fac alegerea în dependență de propriile sale viziuni. Ar fi nonsens ca arta să fie apreciată după criterii. Artiștii sunt liberi în creație, fără a avea vreo limită.”

 

Artista Valeria Barbas. PC: Cobzac Victor
Artista Valeria Barbas. PC: Cobzac Victor

Artista Valeria Barbas, a participat în acest an cu un portret, despre care ne-a spus: „Participarea la saloanele Moldovei, la Autumnale, au început în anul 2000. Atmosfera de la aceste evenimente este întru totul deosebită de cea care predomină la noi, tineretul creator. Aici te afli printre maeștri ai actului creativ și încerci să îți descoperi calea ta proprie. Consider că este important pentru tinerii pictori să participe la expoziții de acest nivel, în care este implicat tot mediul artistic, ceea ce oferă posibilitatea de a descoperi întreaga paletă de stiluri, de abordări, fiind prezente cât interpretări academice, atât și unele moderne. În acest an, am participat cu un portret, al treilea la număr realizat de mine. Le pictez rareori, în special ele fiind adresate persoanelor apropiate. Primul a fost cel al tatălui meu, al doilea – al mentorului meu emoțional și profesional, compozitorul Gheorghe Mustea și al treilea, cel expus aici, este un compozitor dintr-o generație mai tânără, Octavian Coteț. Tabloul a fost oferit drept cadou de ziua lui. Am început a picta o compoziție abstractă, însă, inconștient, i-am pictat portretul.”

 

Compozitorul Octavian Coteț, Valeria Barbas
Compozitorul Octavian Coteț, Valeria Barbas

Descoperiți câteva dintre lucrările expuse la „Autumnala 2014”, care pot văzute până pe data de 14 decembrie 2014, și vizitatorii expoziției:

 

Vizitatorii expoziției „Autumnala 2014”
Vizitatorii expoziției „Autumnala 2014”
Vizitatorii expoziției „Autumnala 2014”
Vizitatorii expoziției „Autumnala 2014”
Expoziția „Autumnala 2014”
Expoziția „Autumnala 2014”
Toamnă târzie, Bortă Mihai
Toamnă târzie, Bortă Mihai
Libertatea conștientului, Jabinschi Valeriu
Libertatea conștientului, Jabinschi Valeriu
Zbârnea Tudor
Zbârnea Tudor
Țipătul, Bolocan Ion
Țipătul, Bolocan Ion
Revenire, Zbârnea Tudor
Revenire, Zbârnea Tudor
Tristețe, Herța Valeriu
Tristețe, Herța Valeriu
Ancoră, Boldescu-Domentii Lucia
Ancoră, Boldescu-Domentii Lucia
Expoziția „Autumnala 2014”
Expoziția „Autumnala 2014”
Geneza, Macovei Victor
Geneza, Macovei Victor
Maci, Doina-Bezuțchii Ala
Maci, Doina-Bezuțchii Ala
Șurubul/Robinet, Grigorașenco Alexandr
Șurubul/Robinet, Grigorașenco Alexandr
Chișcareni I, Caprian Igor
Chișcareni I, Caprian Igor
Caraibe, Carp Mariana
Caraibe, Carp Mariana
Expoziția „Autumnala 2014”
Expoziția „Autumnala 2014”
Pești, Palamarciuc Tatiana
Pești, Palamarciuc Tatiana
Eva, Nijnic Anatolie
Eva, Nijnic Anatolie
Natură statică, Orlova Olga
Natură statică, Orlova Olga
Micola Gogoli, Gherman Petro
Micola Gogoli, Gherman Petro
Visând Sankt-Petersburgul, Sulin Serghei
Visând Sankt-Petersburgul, Sulin Serghei
Dispoziție, Kara Irina
Dispoziție, Kara Irina
Antalogie, Iazan Dumitru
Antalogie, Iazan Dumitru
Turn de foc, Munteanu Ghoerghe
Turn de foc, Munteanu Ghoerghe
Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, Munteanu Gheorghe
Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, Munteanu Gheorghe
Norii toamnei, Tetco Victor
Norii toamnei, Tetco Victor
Expoziția „Autumnala 2014”
Expoziția „Autumnala 2014”
Curte ruritană, Ursatii Iurie
Curte ruritană, Ursatii Iurie
Nostalgie, Robu Eudochia
Nostalgie, Robu Eudochia
Opoziția II, Boldescu Pavel
Opoziția II, Boldescu Pavel
În așteptare, Zderciuc Ion
În așteptare, Zderciuc Ion
Motiv, Fusu Sergiu
Motiv, Fusu Sergiu
Expoziția „Autumnala 2014”
Expoziția „Autumnala 2014”
Judecată lui Paris, Nașcu Aurelia
Judecată lui Paris, Nașcu Aurelia
Maică cu prune, Canașin Iurie
Maică cu prune, Canașin Iurie
Terra nieiru, Ganenco Sergiu
Terra nieiru, Ganenco Sergiu
Subtila mea Alisa, Svivirtuhin Nichifor
Subtila mea Alisa, Svivirtuhin Nichifor
Înălțimi, Morărescu Ion
Înălțimi, Morărescu Ion
Portret, Alavațchi Alexandru
Portret, Alavațchi Alexandru
Visuri de toamnă, Coțofan Sergiu
Visuri de toamnă, Coțofan Sergiu
Mere, Negură Andrei
Mere, Negură Andrei
Madame Butterfly, Macovei Victor
Madame Butterfly, Macovei Victor
Peisaj compoziție, Jereghea Victor
Peisaj compoziție, Jereghea Victor

 

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente