A fost aprobat regulamentul cu privire la studiile de doctorat

http://www.dreamstime.com/stock-photography-college-students-studying-image25909092
Foto:PC: adjacentgovernment.co.uk

Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, Regulamentul privind organizarea studiilor superioare de doctorat, ciclul III. Documentul va asigura cadrul normativ necesar pentru organizarea studiilor superioare de doctorat, în corespundere cu Procesul de la Bologna, cu prevederile Codului educației și cu cerințele educaționale europene.

Regulamentul oferă o autonomie lărgită instituțiilor organizatoare de programe de doctorat, acestora revenindu-le și competențe deținute până în prezent de Consiliul Național pentru Acreditare și Atestare.

Potrivit documentului, studiile superioare de doctorat se organizează numai în cadrul programelor din școlile doctorale ale instituțiilor de învățământ superior și ale consorțiilor sau parteneriatelor naționale și internaționale autorizate provizoriu sau acreditate, conform legii.

Regulamentul prevede că școlile doctorale se pot constitui cu cel puțin 10 conducători de doctorat. Totodată, instituțiile organizatoare pot impune standarde de performanță științifică superioare celor minime reglementate de Ministerul Educației, pe care conducătorii de doctorat trebuie să le îndeplinească pentru a deveni membri ai școlii doctorale.

Documentul aprobat de Guvern mai stipulează că planul de admitere la studii doctorale cu finanțare bugetară este elaborat de Ministerul Educației în cooperare cu ministerele de resort și se aprobă de Guvern, iar finanțarea se face prin granturi doctorale multianuale, pe o durată de minim 3 ani. Instituțiile care intenționează să organizeze programe de studii superioare de doctorat vor constitui Consilii științifice, care vor elabora strategia de cercetare, regulamentul de organizare și desfășurare a programelor de studii de doctorat și vor aproba decizii privind înființarea și desființarea școlilor doctorale.

În altă ordine de idei, în regulament se menționează că după împlinirea vârstei legale de pensionare, conducătorii de doctorat continuă îndrumarea studenților-doctoranzi deja înmatriculați, însă pot solicita conducerea de noi studenți-doctoranzi numai în co-tutelă cu un alt conducător de doctorat care nu a împlinit vârsta de pensionare.

Norma didactică maximă a unui student-doctorand înmatriculat la forma cu frecvență și angajat ca asistent universitar nu poate depăși 25% din norma didactică a asistentului universitar. Regulamentul mai prevede că durata programului de doctorat este, de regulă, 3 ani.

*În urma consultărilor publice cu universitățile și directorii școlilor doctorale, Regulamentul a suferit unele modificări față de varianta inițială propusă pentru dezbateri publice.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente