[Toamna] #11. Bonusul brumarului: Fă o schimbare radicală!

collage
Foto: Urmăriți cât de radical ar putea să se schimbe viața unui cititor și reporter #diez, PC: colaj #diez

Au rămas zile numărate până la sfârșit de toamnă și avem atâtea de făcut – pregătiri de examene, lichidarea restanțelor, căutarea unui nou loc de muncă. Avem nevoie însă și de schimbări frumoase.

Dacă vă amintiți, echipa #diez a creat o listă de 10 lucruri utile pe care trebuie să le faci în toamna anului 2014. Ei bine, acest articol, fiind al cincilea la număr din lista magică, demonstrează cât de bine echipa noastră se ține de cuvânt. Și, pentru că mereu este loc de schimbări în viață, am abordat anume acest subiect. Echipa #diez vă îndeamnă să faceți schimbări frumoase, pentru o viață mai luminoasă. Nu uitați, dragi cititori, că mai sunt încă 6 puncte de îndeplinit, așa că, revizuiți articolul.

Începem cu o schimbare personală. Sau, mai bine zis – încep. Nu pot spune că mereu am fost adepta schimbărilor radicale, însă viața de reporter mă face să vreau să comunic mai mult și să nu stau locului nici în ceea ce privește munca mea, nici din punct de vedere al aspectului fizic. Timp de cei 23 de ani ai mei, am reușit să fiu cu podoaba capilară roșie și castanie, și, cum spun stiliștii – roșcat-arămie, însă în această toamnă, am hotărât să fiu cu părul negru. Negru ca tăciunele. A urmat însă, o nereușită ciudată. De la blondul-alună natural al meu, am ajuns cu părul jumătate brunet, jumătate verde-albastru. De aici vine sfatul meu – colorați-vă părul cu vopsea temporară, dragele mele domnișoare, anume din motiv ca să nu vă plictisiți, dar și să nu vă speriați de un asemenea rezultat, cum am avut eu. În fine, mie mi-a plăcut schimbarea. E ceva neobișnuit de colorat și îmbucurător! Atenție – urmează culoarea roșcat-portocalie, la fel, cu o vopsea temporară!

 

Acum o lună am avut culoarea părului de blond-alună, PC: Mihai Pociumban și Igor Ni
Acum o lună am avut culoarea părului de blond-alună, PC: Mihai Pociumban și Igor Ni

De asemenea, nu pot spune că eram lipsită de activități, însă am hotărât să-mi umplu ultima lună de toamnă cu o mulțime de chestii noi. Șeful meu, Alexandru Lebedev, care, apropo, a fost nominalizat la premiile „Omului Anului 2014” pentru fondarea minunatului portal de știri pentru tineri #diez, a fost foarte înțelegător și mi-a dat undă verde la tot ce-mi doresc să fac. Îi mulțumesc pentru răbdarea pe care o are cu mine! Astfel, am ajuns să fac practica de stat în cadrul Agenției Digitale „Granat”, alături de o echipă extraordinară și să fiu parte a unui workshop extrem de interesant, unde eu, alături de alți 31 de participanți, învăț cum se editează corect o revistă și aflu noi hinturi pentru a face poze foarte faine. Doar, la urma urmei, asta e pasiunea mea! Acum, nu prea dispun de timp liber, însă, dragi cititori, vă îndemn să vă ocupați zilele cu activități frumoase, pentru ca să învățați lucruri utile. Criza de timp va dura doar câteva săptămâni.

 

O parte din echipa actuală a Agenției Digitale „Granat”, PC: Eugeniu Vozoca
O parte din echipa actuală a Agenției Digitale „Granat”, PC: Eugeniu Vozoca
Această poză demonstrează nivelul meu de isterie când nu-mi reușește să-mi îndeplinesc taskurile. A apăsat butonul aparatului de fotografia Dorin Goian
Această poză demonstrează nivelul meu de isterie când nu-mi reușește să-mi îndeplinesc sarcinile. A apăsat butonul aparatului de fotografiat Dorin Goian

Ca să nu vă plictisesc, am rugat alți prieteni să-mi povestească ce schimbări radicale sau, cel puțin, importante au făcut în această toamnă. Iată care sunt rezultatele:

# Mariana Jalbă-Colun a depășit frica de a zbura cu avionul.

 

PC: christablack.com

# Ruxandra Ghimp: „Am început să tai ceapa mășcat în mâncare. Asta-i una din cele mai mari schimbări din viața mea! Pe bune!”

 

PC: lemonythyme.com
PC: lemonythyme.com

# Lulu Ion A. în sfârșit și-a confecționat propria sa rochie și și-a colorat părul în șaten.

 

PC: Lulu Ion A.
PC: Lulu Ion A.

# Tiky Wyplon spune că nu îi mai pasă într-atât de tare de opinia oamenilor necunoscuți.

 

PC: Tiky Wyplon
PC: Tiky Wyplon

# Johnny Bàdan își continuă tatuajul pe picior sau cum i se spune în engleză – leg-sleeve tattoo.

 

PC: Johnny Bàdan
PC: Johnny Bàdan

# Ion Șestacovshi se laudă cu noul său look.

 

PC: Ion Șestacovshi
PC: Ion Șestacovshi

# Cătălinei Dizzea medicii i-au pus un aparat dentar. P.S. – Cătălina, zâmbetul tău mereu îmi plăcea!

 

PC: Cătălina Dizzea
PC: Cătălina Dizzea

# Nicolai Radcicov a început să lucreze la rețeaua de cafenele Tucano.

 

PC: Tucano Coffee/ Facebook
PC: Tucano Coffee/ Facebook

# Familia Nikăi Porubin s-a mărit cu un nou membru pufos. Îi spune Marsik.

 

PC: Nika Porubin
PC: Nika Porubin
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente