(foto) Cea mai mare mămăligă din țară s-a gătit astăzi la Porumbeni

por4
Foto: PC: Maia.gov.md

Astăzi, 18 septembrie, în premieră în satul Porumbeni, raionul Criuleni, s-a desfășurat Ziua Porumbului. În cadrul evenimentul a fost preparată şi cea mai mare mămăligă din Republica Moldova.

Potrivit organizatorilor, mămăligă are o greutate de peste 500 de kilograme și a fost gătită în aceeași tigaia în care anterior a fost coaptă cea mai mare plăcintă cu mere din Moldova. La prepararea mămăligii au fost folosite 380 de litri de apă, 150 de kilograme de făină selectă, patru kilograme de sare şi trei kilograme de unt.

„Dacă vom respecta toate cerinţele necesare, vom fi înscrişi în Cartea Recordurilor, iar de numele institutului îşi va aduce aminte consumatorul”, a spus Pintilie Pîrvan, directorul Institutului de Fitotehnie „Porumbeni. În prezent, recordul pentru cea mai mare mămăligă din lume, de circa 400 de kilograme, îl deţine judeţul Cluj, România.

Ziua Porumbului s-a desfășurat în incinta Institutului de Fitotehnie „Porumbeni” cu prilejul jubileului de 40 de ani de la fondarea acestei prestigioase instituţii ştiinţifice.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente