Guvernul va oferi burse de merit celor mai buni elevi și studenți

IMG_7663
Foto:PC: GOV

Cei mai buni 77 de elevi și studenți din țară vor primi în acest an burse de merit. În acest scop, membrii Cabinetului de miniștri au aprobat listele candidaţilor pentru Bursa Republicii, Bursa Guvernului, Bursa Gaudeamus și Bursa Președintelui.

Potrivit documentului, 12 studenți vor primi Bursa Republicii, în valoare de 1.320 de lei (lista studenților cărora li se acordă Bursa Republicii în anul de studii 2014 – 2015). Bursa Guvernului de 1100 de lei va fi acordată altor 30 de studenți (vezi lista studenților aici). Bursa Președintelui va fi oferită de 15 tineri, dintre care 10 studenți vor primi burse a câte 1200 de lei, iar 5 a câte 930 de lei. Câte 800 de lei vor primi 20 de elevi care vor fi premiați cu bursa „Gaudeamus” (vezi aici cine sunt bursierii Gaudeamus).

Pentru a primi o bursă de merit, candidații trebuie să obțină la sesiunea de vară din anul de studii 2014-2015 o medie mai mare de 9 puncte. De asemenea, trebuie de prezentat activitățile educaționale, culturale, sportive, curriculum vitae, activitatea științifică, publicațiile și scrisorile de recomandare. Candidații nominalizați au prezentat diplome și mențiuni de participare la diverse competiții. Dosarele candidaților au fost examinate de o comisie specială din cadrul Ministerului Educației.

Guvernul va aloca în acest scop peste 80 de mii de lei din bugetul de stat.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente