30 de licee din Chişinău nu vor avea clase paralele în noul an şcolar

IMG_2391
Foto: Tot mai puțini elevi în țară

30 de licee din cele 84 din municipiul Chişinău nu au reuşit să formeze cel puţin două clase paralele în urma concursului de admitere, aşa cum prevede un regulament în vigoare.

Şefa Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, a declarat pentru IPN că se va decide, împreună cu Ministerul Educaţiei şi cu autorităţile locale, cum se va proceda cu instituţiile în cauză.

Liceelor care pe parcursul mai multor ani nu au reuşit să formeze câte două clase paralele li se poate propune să-şi schimbe statutul din liceu în gimnaziu. În cazul instituţiilor de învăţământ care până în acest an au avut câte două clase paralele, Ministerul Educaţiei ar putea accepta ca acestea să activeze în continuare.

Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb spune că principala cauză a numărului tot mai mic de elevi la liceu este migraţia peste hotare, împreună cu părinţii. În ultimii 5 – 6 ani, 7 mii de copii care au absolvit treapta gimnazială şi care urmau să ajungă la liceu au plecat peste hotare. O altă cauză este BAC-ul. Elevii care nu vor să susţină examenele de bacalaureat aleg şcolile profesionale.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente