UE va convoca o reuniune privind embargoul impus de Moscova produselor agroalimentare

saint-malo.le-ministre-stephane-le-foll-vient-la-rencontre-de-la-coordination-rurale
Foto:Ministrul francez al agriculturii, Stephane Le Foll PC: ouest-france.fr

Săptămâna viitoare ar putea avea loc o reuniune la scară europeană în legătură cu embargoul impus de Moscova produselor agroalimentare europene, a anunțat joi ministrul francez al agriculturii, Stephane Le Foll.

„Se prevede o reuniune la scară europeană încă de săptămâna viitoare și dacă este necesar ulterior va fi convocat un consiliu informal al miniștrilor agriculturii”, a indicat pe postul de radio RTL ministrul francez, care a precizat că a avut contacte cu omologii săi german și polonez, relevă AGERPRES.

Potrivit responsabilului francez, trebuie luate decizii pentru producătorii francezi și europeni. „Există consecințe și există măsuri care pot fi luate împreună cu Comisia”, a adăugat ministrul.

Acesta a menționat că vor fi luate destul de rapid decizii cu privire la piersici și nectarine, două producții aflate în centrul unei aprige concurențe între Franța, Italia și Spania, doar aceasta din urmă exportând în mod obișnuit circa 100.000 de tone de fructe către Rusia. Or, în contextul embargoului, există temeri privind suprasaturarea pieței europene cu produsele interzise pe piața rusă.

Moscova a decretat un embargo cu o durată de un an asupra importurilor agroalimentare din Europa și America de Nord, ca represalii la sancțiunile care i-au fost impuse pentru sprijinul acordat separatiștilor ucraineni.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine